Aflat la finele primei sesiuni parlamentare din acest an, prim-vicepresedintele PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, a marturisit ca, din punctul sau de vedere, ceea ce s-a intamplat in ultimele luni in Parlament nu multumeste pe nimeni. Personal, ma asteptam sa dezbatem mai multe proiecte legislative venite din partea Guvernului, din care fac parte si social-democratii. Dar, nu a fost sa fie, a spus Iuliu Nosa, ieri, in cadrul unei conferinte de presa.
In alta ordine de idei, liderul PSD Salaj a afirmat ca nici relatiile dintre social-democrati si cei din PDL nu sunt atat de stranse pe cat ar trebui, insa si-a exprimat speranta ca vacanta de vara sa le aduca tuturor linistea de care au nevoie pentru a putea conlucra impotriva crizei economice, care afecteaza tot mai mult populatia: Nu cred ca spun o noutate atunci cand afirm ca, in cadrul Coalitiei, nu functionam la parametri care ar trebui. Sper ca vacanta care incepe sa fie de bun augur pentru toti, astfel incat, in viitoarea sesiune parlamentara sa putem reporni economia nationala. De asemenea, Iuliu Nosa si-a facut o autoevaluare a activitatii sale parlamentare din acest mandat, recunoscand ca, desi a promis destul de multe in campania electorala, nu a prea reusit sa se tina de cuvand, in contextul in care activitatea parlamentara, la modul general, a avut de suferit.
In fine, referindu-se la programul Prima casa, social-democratul a declarat ca si-ar dori ca acesta sa isi atinga scopul. Insa, in opinia sa, programul va avea rezultatele scontate doar daca se va apela la noi investitii.