Ioan Dorel Labo este unul dintre profesioniștii pe care Partidul Național Liberal îi propune pentru Consiliul Local al Municipiului Zalău

Născut în 24 septembrie 1967, căsătorit și tată a trei copii, a absolvit în anul 1992 Facultatea de Fizică din cadrul Universității București. În anul 2005 a absolvit studii postuniversitare în Ecomanagement în cadrul unui program comun al Universității Tehnice Cluj – Napoca și University of Minnesota. De asemenea, începând cu anul 2015 este expert în Siguranța și Securitatea Muncii – Universitatea București, expert în accesare fonduri și manager de proiect, manager privind managementul patrimoniului, expert situații de urgență și managementul riscului. Pe lângă CV-ul bogat în studii, Ioan Dorel Labo are și o vastă experiență în administrația publică, fiind de trei ori consilier local, iar într-unul dintre mandate și viceprimar (2004-2008).
”Zalăul are nevoie de profesioniști în administrație. Îmi doresc să continui proiectele pe care le-am început și să contribui cu experiența mea la bunul mers al administrației locale”, spune Ioan Dorel Labo. În sprijinul celor afirmate mai sus, putem enumera câteva dintre proiectele pe care le-a inițiat și care au fost adoptate de către Consiliul Local Zalău:
– Proiect privind emiterea de obligațiuni municipale, inițiat în 2002 și pus în practică în 2003. Au reprezentat primii bani de investiții pentru Zalău, din mandatul 2000-2004, bani folosiți pentru extinderea rețelelor de apă în oraș.
– Traseul primului tronson de centură a fost aprobat după ce i-a convins pe colegii din Consiliu, în urma a două studii de fezabilitate, că reprezintă o bună oportunitate pentru oraș dezvoltarea zonei Valea Miții.
– Din mandatul de viceprimar datează proiectul prin care tinerilor cu vârsta între 18 și 35 ani, conform legii 15/2003, le-au fost puse la dispoziție loturi de teren de 300 mp, cu titlu gratuit, pentru construirea de case, în grădina Onului, cartier Ortelec.
– Tot în perioada 2004-2008 a propus acoperirea Văii Zalăului, strada Simion Oros, în zona actualei piețe centrale, și construirea grădiniței ”Dumbrava Minunată” de pe strada Viitorului.
– În mandatul actual a reușit să implementeze două proiecte: reducerea impozitului pentru clădirile noi, cu certificat energetic verde, și bugetarea participativă.
”În continuare voi relua proiectul privind acordarea de terenuri gratuite pentru tineri. De asemenea voi promova un nou regulament al parcărilor din oraș care să prevadă utilizarea duală a parcărilor de reședință, astfel încât în timpul zilei să fie folosite ca parcări publice, iar tariful pentru contractul de închiriere va fi redus. Îmi doresc și construirea de noi parcări, etajate sau subterane, în toate zonele orașului. Țin să subliniez că fondurile europene care vor fi acordate în perioada următoare de către Uniunea Europeană vor fi distribuite pe regiuni de dezvoltare, iar singura șansă reală pentru dezvoltare a municipiului Zalău, pe modelul Cluj, Oradea, este ca acesta să facă parte din Alianța Vestului, împreună cu cele mai performante administrații din țară. Credem cu tărie că împreună cu Dinu Iancu Sălăjanu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Sălaj, vom putea promova proiecte comune de interes local și regional”, ne-a declarat Ioan Dorel Labo.
”Reclădim Sălajul și Zalăul nu este doar un slogan electoral, este crezul nostru cu care pornim în campania electorală. Pentru a reclădi județul și fiecare oraș, comună sau sat avem nevoie de profesioniști precum cei pe care PNL îi propune azi pentru a face parte din Consiliul Local al Municipiului Zalău. În calitate de președinte al Consiliului Județean Sălaj voi sprijini această echipă, care împreună cu viitorul primar, domnul Florin Iordache – candidatul USR-PLUS, va reclădi Zalăul”, afirmă Dinu Iancu Sălăjanu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Sălaj.
(P)

7 Thoughts to “Ioan Dorel Labo este unul dintre profesioniștii pe care Partidul Național Liberal îi propune pentru Consiliul Local al Municipiului Zalău”

  1. X

    Un alt traseist politic!!!
    Degeaba are cv-ul bogat în studii că firmele și leo băgat în faliment așa bun administrator o fost!

  2. Anonim

    In perioada cat a fost viceprimar s-a ocupat de majorarea propriei averi, prin tot felul de achizitii din bunul public.

  3. Anonim

    Expert în traseim politic. Restul e cancan

  4. Anonim

    Am fost votant PNL pana acum. Acest om este un arivist și lipsit de scrupule. Nu voi vota PNL din cauza prezentei lui pe liste…. Ia vedeți-i experientele anterioare…. De mare afacerist…

  5. Să frângem gâtu liberalilor

    Eu nu voi vota pnl pentru că mi-a tăiat 26 % din drepturile legal câștigate la pensie !

    1. Anonim

      mai pensionarule special de la 10:31 !oricum tu ai votat pesedeaua tot timpul insa noi pensionarii amarati nu uitam ca Psdragnea&Tudose&Veorica nu ne-au indexat pensile conform legii inca din 2018.Asa ca voi psd-ul o s-o luati in freza la vot atat la locale cat si la parlamentare si o sa va trimitem in opozitie pentru multe mandate de aici incolo.

  6. Politica

    Om cu studii, inteligent, doar că îi lupseste caracterul

Leave a Comment