Investim în educație – împreună construim viitorul pentru copiii noștri!

Ca toate localitățile României, Zalăul a pierdut o parte din populație după 1989, mai mică în cazul orașului nostru. În același timp, vedem cu ochii noștri cum creșele și școlile primare încep să fie neîncăpătoare pentru copii. Pare un inconvenient, dar pentru mine, ca tată a trei copii, e un mare motiv de bucurie. Ce înseamnă asta, oare, altceva decât că Zalăul întinerește și că avem generații noi pe care le putem înconjura cu dragostea și speranțele noastre?

Ca primar, mă voi concentra în mod special pe următoarele măsuri:

• Construcția unei noi creșe, dat fiind deficitul care există mai ales în sectorul ante-preșcolar

  • Reabilitarea unor clădiri aflate în administrarea unor școli sau licee, aflate într-un stadiu avansat de degradare și care pot fi redate circuitului educațional. Un exemplu pe care îl cunosc foarte bine este atelierul  Liceului „Voievod Gelu”.
  • Demararea și/sau continuarea unor parteneriate cu instituțiile de învățământ superior din regiune, în vederea înființării unor extensii universitare, cu profil de studii corelat cu cererea de forță de muncă din oraș. Această măsură reprezintă un pas către statutul de Municipiu de Rangul I, care include existența unor instituții de învățământ superior.

CE AM FĂCUT DEJA

• La Consiliul Județean, am câștigat finanțarea, prin PNRR, a construcției unei noi școli în municipiul Zalău, pentru copiii cu nevoi speciale.

La comanda Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, executat de ZTV SRL, Cod AEP 21240015.

 

3 Thoughts to “Investim în educație – împreună construim viitorul pentru copiii noștri!”

  1. […] mă voi concentra în mod special pe următoarele măsuri: •… Articolul Investim în educație – împreună construim viitorul pentru copiii noștri! apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Corina

    Vorbe deșarte! Vezi România Educata și România lucrului bine făcut! Sunt doar doua fin eșecuri!

  3. Flavia

    Doamne cum pot minți așa? De ce timp de 4 ani au tăcut mâlc, iar acum in perioada asta promit ca. dac absolut tot! Și Iuda s-ar minuna de ei!!! Rusine! Rusine!!! Rusine!!!👎👎👎

Leave a Comment