Redacţia
Primul-ministru Dacian Cioloş a votat duminică dimineaţă, în jurul orei 9, la secţia de votare numărul 32 din Zalău. La ieşirea de la urne, premierul i-a îndemnat pe români să îşi exercite această libertate câştigată cu greu: “Cel mai important în ziua de astăzi este să iasă cât mai multă lume la vot, indiferent de opţiunile politice. Asta e importat pt ca rezultatul pe care îl vom avea diseară să fie unul cât mai reprezentativ. Astăzi e ziua în care alegătorii pot să transmită celor care vor conduce România cele mai importante mesaje pentru următorii patru ani”.
Potrivit lui Cioloş, alegătorii care dau astăzi un mandat parlamentarilor care vor conduce România vor fi “cei mai îndreptăţiţi să conteste, să facă observaţii la ce se va întâmpla în următorii patru ani. Apoi, sigur, vor avea toată legitimitatea de a urmări modul în care mandatul pe care l-au dat va fi pus în aplicare”.
Premierul s-a adresat în special celor tineri care se gândesc să plece din ţară: “Cred că avem cu toţii datoria să încercăm să facem ca lucrurile să meargă bine în ţară înainte de a ne gândi la altceva. Dacă într-adevăr iubim locurile în care ne-am născut şi vrem ca lucrurile să meargă mai bine ca şi cei care sunt acum afară şi doresc să se întoarcă să poată să o facă. Asta e speranţa mea şi în această idee am votat şi eu astăzi”.
Peste 86.000 de sălăjeni au ales
La primele ore ale dimineţii, după deschiderea secţiilor de vot, sălăjenii nu s-au grăbit să îşi exercite dreptul la vot. În schimb, orele prânzului au oferit creşteri notabile în privinţa prezenţei la urne a sălăjenilor. Astfel, la ora 12, prezenţa la vot în judeţ era de 11 la sută iar la ora 14 era de 19,8 la sută din totalul cetăţenilor înscrişi pe liste. Procentul de alegători a început să crească după ora 16, astfel încât, la ora 18, la cele 312 secţii de votare din judeţ, îşi exprimaseră dreptul la vot 75.000 alegători, la nivel judeţean.
Dintre aceştia, în municipiul Zalău, în cele 39 de secţii de votare se prezentaseră la urne 19.465 de alegători până la ora 18. Procentul de participare, până la ora menţionată era, pe judeţ, de 37,54 la sută, iar pentru Zalău, 33,46 la sută.
Orele serii au înregistrat creşteri ale procentelor astfel încât, la închiderea secţiilor de votare în Zalău au votat s-a înregistrat un procent de 39,76 la sută (22.894 de alegători), în timp ce la nivel judeţean procentul la închiderea secţiilor a fost de 43,44 la sută, faţă de cele 39,49 procente obţinute la nivel naţional. Astfel, pe la urne au trecut 86.408 de sălăjeni cu drept de vot.
Zimbor, comuna cu cea mai bună prezenţă la vot
La Şimleu Silvaniei, procentul de participare la vot la închiderea urnelor a fost de 39,33 la sută, la Jibou 36,27 la sută în timp ce la Cehu Silvaniei şi-au exprimat opţiunea electorală un procent de 42,25 la sută din totalul celor cu drept de vot.
În mediul rural, sălăjenii s-au mobilizat în număr mai mare, astfel încât procentul de participare la vot al celor de la comune şi sate a fost mai mare decât cel înregistrat în mediul urban. Comunele cu cel mai mare procent de participare la vot au fost, la închiderea secţiilor de votare, Zimbor, cu 73, 04 la sută, Şamşud – 61,63 la sută şi Camăr cu 59,38 la sută.
Localităţi cu prezenţă-record
Prezenţa la vot în localitatea Sîncraiu Almaşului, comuna Zimbor, a atins 146,98 la sută. Potrivit datelor publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, până la ora 20, în singura secţie amenajată în sat, au trecut pe la urne 219 persoane, în timp ce lista permanentă cuprinde 149 de cetăţeni cu drept de vot. Din totalul celor care şi-au exercitat dreptul la vot, 150 au votat pe liste suplimentare, arată sursa citată.În satul Vălişoara, comuna Letca, prezenţa la urne era de 100 la sută. Mai exact, la urne au ajuns 22 de persoane, 13 dintre ele votând pe liste suplimentare.Secţia de votare din localitatea Sîncraiu Almaşului, comuna Zimbor, înregistra la ora 19,00 o prezenţă la vot de 122,88%, aici votând pe liste suplimentare două treimi din total, majoritatea studenţi la Cluj Napoca, din Sălaj, care s-au oprit în prima localitate de la limita celor două judeţe.
Dosar penal pentru vot multiplu pentru un tânăr din Ileanda
Scrutinul electoral desfăşurat în Sălaj nu a fost lipsit de incidente.
Un tânăr din comuna Ileanda s-a ales cu dosar penal după ce duminică ar fi încercat să voteze de două ori, în cadrul a două secţii de votare diferite.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, bărbatul în vârstă de 19 ani a votat în jurul orei 9 la secţia din Luminiş, după care s-a deplasat la secţia din Rogna, unde a votat din nou. Preşedintele secţiei de aici a fost cel care a anunţat poliţia cu privire la frauda electorală petrecută.
La Măerişte, urnă comună pentru Senat şi Camera Deputaţilor
La Biroul Electoral Judeţean Sălaj a fost depusă o sesizare cu privire la existenţa, în mai multe secţii de votare din comuna Măerişte, a unei singure urne pentru buletinele de vot.
Vasile Lazăr, primarul comunei, susţine că situaţia se datorează unei “scăpăre a preşedintelui secţiei de votare, care trebuia să ne aducă la cunoştinţă acest lucru sâmbătă seară” şi “lipsei de comunicare între preşedinţi şi viceprimar, cel care s-a ocupat de amenajarea secţiilor de vot”. Edilul a dat asigurări că proble nu va influenţa în niciun fel rezultatul votului.
“Am luat legătura cu cei de la Primăria comunei şi am dispus ca în secţiile unde nu există urne cu două fante, să mai fie amplasată o urnă. Au fost luate toate măsurile necesare, iar problemele semnalate au fost remediate”, au precizat oficialii BEJ Sălaj.
PSD a măturat cu celelalte partide
Exit poll-urile de la alegeri parlamentare 2016, publicate la închiderea secțiilor de votare, arată o victorie a PSD, partid urmat în preferințele românilor cu drept de vot de PNL și USR. PSD e foarte aproape de un rezultat foarte bun, în timp ce PNL și USR prind sigur Parlamentul cu rezultate foarte bun. Cei din PMP trăiesc periculos alegerile și ar putea rata pragul electoral.
Primul sondaj Exit poll făcut public la ora 21 a zilei de 11 decembrie 2016 arată că PSD a câștigat votul cu 44%, urmat de PNL și USR. PMP, partidul lui Traian Băsescu, ratează la mustață pragul electoral: PSD 44%, PNL 22%, USR 10%, UDMR 6%, ALDE 5,5%, PMP 4,5%, PRU 3%, ANR 2%.
rezultate pe salaj?
Rezultate, la ora 22? Nici la 6 dimineata nu era completa numărătoarea.
daca nici noi salajenii nu am fost in stare sa il sustinem, pe ciolos si l am preferat pe miticul de dragnea, un hot ordinar, atunci ce sa zic…bravo, salajeni..abia astept sa vad de unde o scoata ei banii sa faca tot ce au zis, mai ales ca au taiat taxe. dar evident, ca platesc fraierii din privat. cum au tras pana acum pt trantori, o sa o faca si de aici inainte, ca doar bugetarii si asistatii tre sa fie recompensati ca au fost cuminti si au votat cu psd0ul. si daca ardealului nu i a fost de ajuns cat i a tras o psd-ul, nicio pb. de acum inainte are o multime de ocazii sa vada cum e sa si bata joc de el astia din sud. bv ardeal!
O sa plece tot mai multi din tara iar aici o sa ramana pensionarii, bugetarii si asistatii sociali. Apoi Romania va intra in faliment iar politicienii isi vor face, toti, harakiri.