Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) din Zalău şi-a ales, vineri, noua structură de conducere pentru următorii doi ani. În urma voturilor exprimate, Florica Fanca a fost aleasă în funcţia de preşedinte al femeilor social-democrate din Zalău, în timp ce Ioana Hosu a fost aleasă secretar al organizaţiei. La Conferinţa de alegeri a femeilor social-democrate au dat curs invitaţiei Tiberiu Marc, preşedintele PSD Sălaj, Iuliu Nosa, preşedinte executiv al PSD, Daniela Coţa, preşedinte al Organizaţiei Judeţene de femei a PSD Sălaj, Ileana Sonea, secretar general al OFSD Sălaj şi Lorena Filip, consilier judeţean.
De subliniat faptul potrivit căruia Conferinţa a fost prezidată de către Daniela Coţa. „Femeile au fost şi sunt un liant în viaţa unei organizaţii de partid şi implicarea lor în viaţa politică nu este doar benefică, dar şi necesară, deoarece femeile au un impact esenţial în bunăstarea societăţii şi în bunăstarea familiei”, a precizat preşedinta OFSD Sălaj, îndemnându-le pe doamnele social democrate să se implice activ în viaţa politică şi să vină inclusiv cu propuneri de modificări legislative acolo unde simt că legile nu sunt corecte sau pot fi îmbunătăţite.
La rândul său, Florica Fanca, noul preşedinte al OFSD Zalău, a subliniat importanţa pe care femeia social-democrată o are în zilele de azi în comunitate: „Avem un cuvânt important de spus şi ne vom face auzite, deoarece Organizaţia Femeilor Social Democrate din Zalău ne oferă această şansă. Am avut o activitate bogată, o prezenţă permanentă în viaţa socială şi politică a comunităţii din Zalău şi vom continua cu şi mai multă determinare”.
În funcşiile de vicepreşedinţi ai OFSD din Zalău au fost votate Claudia Maria Farcaş, Droj Adriana, Simona Havaşi, Mariana Gurzău, Mariana Turc, Leontina Turc, Alina Damian, Andrada Stegeran şi Carla Puşcaş. Din Birou vor mai face parte, ca mebri, Andreea Chichişan, Rodica Gorgan, Mariana Blenche, Mariana Souca.
Florica Fanca este, de 23 de ani, educatoare la Grădiniţa cu program prelungit nr. 10 Zalău. A absolvit Liceul de Matematică Fizică din Zalău, Institutul Postliceal Pedagogic şi Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.
Atunci ii OKei…
Cum sa aiba aceasta doamna 23 de ani ? Poate 53 ?
Invata sa citesti, dansa este de 23 de ani educatoare 🙂
Scuze ,trtebuie sa-mi schimb ochelarii 🙂
Cum spuneam ! Erata ;,,trebuie”
asa a ajuns directoare la camin, datorita functiei de partid