Prezent joi seară la Zalău, Eugen Tomac, președintele executiv al PMP, i-a cerut imperativ fostului lider al PMP Sălaj, deputatul Liviu Balint, să demisioneze imediat din calitatea de parlamentar, făcând cunoscut totodată cu parlamentarul sălăjean este deja exclus din partid, pentru că, participând la moțiunea contra Guvernului Grindeanu, s-a comportat ca “maidanez politic”.
De asemenea, Eugen Tomac a ținut să sublinieze că PMP și-a atins toate obiectivele pe care le-a avut până în acest moment: “Ne-am înființat recent, dar am trecut până acum cu bine peste toate testele electorale. Anul trecut, printr-n efort comun extraordinar, un partid ca PMP, fără resurse, care nu a fost la guvernare niciodată, care a plecat la drum ca o alternativă la minciunile marilor partide, a reușit să strângă peste 400.000 de voturi. Am avut oameni de o calitate morală deosebită, care au strâns la alegerile parlamentare zeci de mii de voturi, dar nu au reușit să intre în Parlament. În schimb, pe lângă alți colegi de calitate care au ajuns până la urmă în Parlament, am avut nenorocul să am și altfel de colegi. Foarte puțini, ce-i drept”.
Tomac a mărturisit că vizita sa la organizația PMP Sălaj nu este deloc întâmplătoare, ea datorându-se, în special simpatiei și respectului pe care le nutrește față de organizația județeană a partidului. Apoi, s-a declanșat “avalanșa”: Ceea ce s-a întâmplat ieri (miercuri, n.r.) mi-a lăsat un gust amar. În acea zi, președintele PMP Sălaj, Liviu Balint, a decis un lucru inacceptabil în politica pe care partidul nostru o promovează, și anume să se cumporte ca și cum mandatul i-ar aparține lui, pe persoană fizică, astfel că poate face ce vrea cu el, după cum îi dictează conștiința – deși politic noi am luat o decizie foarte clară de a sta deoparte de jocul PSD. Încălcând principalele elemente de bun simț în politică, Liviu Balint s-a dedat la un comportament de maidanez politic, crezând că poate face ceea ce dorește cu mandatul pe care i l-a dat partidul. Și pentru că noi, cei cu bun simț din PMP, credem că politica se face respect față de cetățeni, față de colegi, cu angajamente politice ferme, am lat decizia de a-l exclude din partid. Așa vom proceda de fiecare dată când un coleg de-al nostru va crede că a venit de acasă cu funcția în sac. În politică este nevoie de muncă în echipă, de atitudine politică și de responsabilitate. Acesta este motivul pentru care am venit astăzi aici”.
Vom reveni cu alte informații picante despre conferința de presă care a avut loc vineri seară, la sediul PMP Sălaj.
da ,calitatea incedpe cu basescu,ce sa-ti spun tomac,marar cacat pmp-ul asta.Sa vedem unde o sa fiti la viitoarele alegeri.Cand base pleaca voi veti fi 1%.
Daca nu era Como in partid PMP nu avea 2 parlamentari de Salaj, Como a carat voturile la PMP pentru ca avea experienta in politica. Sa vedem cine vil mai voteaza pe Lungu
care voturi fa??? alea 2000? a ajuns acolo la redistribuire cu voturile luate si din alte judete
„Como a carat voturile la PMP” Le-o fi carat cu ambulanta? Eventual a mai pus si sirena, sa se bage in fata? „Sa vedem cine vil” – are varianta la genul feminin ” cine vilă” ????
Cum s-a inconjurat gen.oprițză doar de tradatori -curat interes national ?! Corect afară din partid ! Nu pot sa cred ca aceasta tradare vine de la un sălăjan !
PSD Salaj i-o fi promis ceva, Como o fi crezut ca primeste si a votat. Acum PSD a uitat
de promisiuni, iar Como s-a pacalit.
Dle Balint, te-a facut Tiberiu Marc!
„Cum s-a inconjurat gen.oprițză doar de tradatori -curat interes national ?! Corect … afară din partid! Nu pot sa cred ca aceasta tradare vine de la un sălăjan !” …________________________________________________________________________ Dar de ce numai din partid AUT , de ce nu si din PALAMENTUL RONANIEI ??? … Pentru ca legile stim, cu toti, de cine-s facute si pentru cine : tradatori, hoti, jigodii, maidanezi pentru ei insisi ! … M-am asteptat ca romanii sa fie mai fermi – sa iasa, … , sa se revolte si sa-si ceara , si sa-si obtina drepul la demnitate ! -DESTEAPTA-TE ROMANE ramane doar un i(nde)mn
Ce a facut pentru Salaj acest guvern ???
va face ,mai este timp pt. demonstratii.