Emeric Pop si Sandu Bercean la Rotisorul politic

Clientii de vineri de la emisiunea Rotisorul politic de la Radio Transilvania Zalau au fost primarul comunei Crasna, Emeric Pop, vicepresedinte al UDMR Salaj si vicepresedinte al Consiliului National de Administratie Publica al UDMR si primarul comunei Mesesenii de Jos, Sandu Bercean, vicepresedinte al PSD Salaj. Cei doi sunt si presedintele, respectiv vicepresedintele filialei Salaj a Asociatiei Comunelor din Romania. Daca Emeric Pop nu a avut ce critici sa aduca modului in care conducerea nationala a UDMR a gestionat situatia politica a ultimelor luni, Sandu Bercean a declarat ca are unele retineri privind conducerea la nivel national a PSD, retineri pe care si le va exprima in cadrul partidului. Nici Emeric Pop, nici Sandu Bercean nu au privit cu ochi buni organizarea referendumului pentru demiterea presedintelui, sustinand ca era mai bine ca banii cheltuiti pentru acest lucru sa fi fost alocati pentru administratiile publice locale, in vederea dezvoltarii infrastructurii. Mai pe larg despre dialogul purtat cu cei doi primari voi scrie pentru editia de joi a cotidianului Magazin Salajean.

Leave a Comment