Dinu Iancu Sălăjanu, liderul Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, a condus astăzi, 27 aprilie 2024, echipa liberală la depunerea listelor pentru Consiliul Județean, precum și pentru funcția de președinte al administrației județene. „Singura promisiune făcută sălăjenilor, la începutul primului mandat de președinte, a fost că vom face mai multă administrație și mai puțină politică. Și cred că dezideratul nostru a devenit realitate, rezultatele fiind evidente – în trei ani și jumătate am investit mai mult decât în ultimii 30 de ani, practic de când s-a reînființat Consiliul Județean, iar în 2023, cât în ultimii 16 ani, cumulat. Viziunea noastră strategică pentru dezvoltarea Țării Silvaniei s-a dovedit una de succes, iar eficiența modelului de administrație liberală a fost confirmată de statistici și studii relevante, care plasează Sălajul pe locul al treilea în țară, ca ritm de dezvoltare, după Cluj și București. Cu aceste rezultate venim astăzi în fața sălăjenilor, cărora le cerem sprijinul pentru a a duce mai departe acest parteneriat de succes. Împreună cu echipa PNL pentru Consiliul Județean Sălaj, în care regăsim specialiști recunoscuți în domeniul lor de activitate, oameni cu experiență în administrație și manageri de succes, sunt convins că vom consolida proiectul nostru de dezvoltare socială, economică și culturală. Continuăm împreună pentru viitorul Sălajului”, a declarat Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Partidului Național Liberal.
Candidat președinte Consiliul Județean: Dinu Iancu Sălăjanu
Lista PNL Sălaj pentru Consiliul Județean:
Iancu-Sălăjanu Dinu, Bîrsan Cristian Claudiu, Lazăr Cristian Mihai, Zaharia Marcel Claudiu, Blaga Dumitru, Crișan Dana, Iosif Marius, Crișan Dănuț, Maghiu Paul, Chende Ioan, Peter Teodor, Ardelean Nicolae, Crișan Adrian, Mihiș Viorel, Pop Eugen, Iepure Ioan Viorel, Bolgar Ciprian, Ciortea Flaviu, Vlaicu Ciprian, Stanca Ioana, Cherecheș Dan, Blidar Nelu, Lazăr Vasile, Băbănaș Alin, Roșan Ioan, Șandor Ioan, Pop Daniel, Spătar Alexandru, Peștean Nicu Sebastian, Lazăr Angelica, Nechifor Cristian, Pop Dănuț Ioan, Vancea Dorel, Mureșan Gabriel, Bican Aurel, Crișan Mihai, Mureșan Mihaela, Urs Dorin.
(P)
[…] de când s-a reînființat Consiliul Județean, iar în… Articolul Dinu Iancu Sălăjanu: „Continuăm împreună pentru viitorul Sălajului!” apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Ăla din mijloc pare a fi Joe Biden. Doară n-o vinit să candideze-n Sălaj?
Cred cu tărie ca HY Man ar fi mai potrivit la conducerea județului , decât aceasta echipa de zombi!!!!
…de ce naiba ar trebui sa voteze lumea cu PNL(pardon PSD) ? mai lipseste din imagine doctorul Bode si ai de unde alege.
Pe ăștia doar când ii vezi îți dai seama de capacitățile lor intelectuale! Dacă ii și asculti ți se confirma! La fel e valabil si ptr cei din PSD !!!!
Bolek nu a apucat sa iasă din clădire de aia nu apare in poza! Ăștia sunt in mișcare! Fotograful s-a grăbit un pic! Oricum o sa iasă scandal in interiorul partidului ca nu apare și el in poza!
Lipitura PNL la PSD a reușit, acum liberalii prind glas !