Ziarul „Magazin Sălăjean” continuă prezentarea situaţiei averilor consilierilor judeţeni, în ediţia de astăzi fiind puşi sub lupă aleşii PNL, PDL şi cei ai UDMR Sălaj.
Singura „avere”, o maşină
Declaraţia de avere a liberalului Alexandru Dimitriu este aproape imaculată în ceea ce priveşte bunurile mobile şi imobile. Excepţie face un Land Roverul fabricat în 1991. În schimb, are o datorie către bancă în valoare de 60.000 de lei, pentru un credit scadent în 2018. La rubrica „venituri”, lucrurile se schimbă, însă. Anul trecut, Dimitriu a făcut 4.306 lei ca director de firmă, 5.481 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi peste 150.000 de lei încasaţi ca medic oftalmolog, la care se adaugă cei 45.000 de lei ai soţiei şi alocaţiile copiilor. Dimitriu este acţionat la trei firme şi administrator la două.
Penciuc a făcut economii în bancă
Colegul său de partid, Corin Penciu, şi el medic, a vândut, în 2013, un apartament de 31.600 de euro şi a reuşit să-şi deschidă două depozite bancare în valoare totală de aproape 30.000 de euro. Acestea se adaugă economiilor anterioare, de 16.000 de euro şi 12.000 de lei.
Stomatologul posedă 5,2 ari în intravilanul Zalăului, 3 ari în Beliş şi 48 de ari în extravilanul Oradiei, un apartament şi două case în Zalău şi Beliş. Conduce un Audi fabricat în 2007 şi o Toyota din 2006. În declaraţia de avere şi-a trecut doar veniturile pe care le-a făcut în calitate de medic – 14.400 de lei şi a omis să menţioneze indemnizaţia de la Consiliul Judeţean. Veniturile familiei sale sunt completate de pensia şi salariul soţiei, care însumează 77.400 de lei. Alesul liberal este asociat la o firmă şi preşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti Sălaj.
Datoare şi în euro, şi în franci
Singura femeie liberală din CJ Sălaj are o avere modestă: un hectar de teren intravilan în Popeni, o casă de 120 mp în aceeaşi localitate, un apartament de 81 mp în Zalău şi un autoturism VW din 1994. Livia Chende trebuie să ramburseze băncilor 25.000 de euro şi 20.000 de franci elveţieni.
Ca şefă a Biroului Tehnic la Compania de Apă Someş, a făcut, în 2013, aproape 30.000 de lei, iar de la CJ Sălaj, 7.775 lei, în timp ce soţul său, inginer la Uzina Electrică, a contribuit cu circa 13.000 de lei.
Liberalul cu multe lichidităţi
Nicolae Ardelean şi-a trecut în declaraţia de avere o parcelă de 400 mp în Pericei, un apartament de 56 mp în Cluj-Napoca, o casă de 310 mp în Şimleu Silvaniei şi un BMW din 1998.
Nu are nicio datorie în bancă, în schimb a reuşit să economisească 361.000 de lei şi 32.000 de euro. Anul trecut, familia sa a totalizat venituri de 353.000 de lei, care îl plasează în fruntea consilierilor cu cele mai multe lichidităţi. Mai mult de jumătate din sumă provine din dividendele încasate împreună cu soţia sa de la firma la care este asociat. Ardelean este preşedinte PNL Şimleu Silvaniei.
Abrudan nu are maşină
Pedelistul Ioan Abrudan a moştenit patru parcele în Zimbor, în suprafaţă totală de 7.600 mp şi o casă de 125 mp, în aceeaşi localitate. Lor li se adaugă două apartamente a câte 50 mp fiecare în Cluj-Napoca şi o casă de locuit de 200 mp în Zalău. Nu are niciun autoturism, dar datorează băncilor 83.000 de euro. Anul trecut a făcut peste 100.000 de lei ca director de şcoală, cadru didactic, consilier judeţean, formator şi asistent de proiect, dar şi din chirii. Acestei sume i se adaugă leafa de peste 33.000 de lei a soţiei.
Zaharia s-a împrumutat în bancă
Secretarul general al PDL Sălaj, Marcel Zaharia, şi-a trecut în declaraţia de avere aferentă anului trecut două credite accesate în 2014, în valoare de 45.000 de lei, care se adaugă împrumutului de 50.000 de lei făcut acum trei ani. Directorul tehnic al Companiei de Apă „Someş” Zalău este posesorul unui teren intravilan de 1.276 mp în Zalău, a unuia de 6.600 mp în Bălan, ambele obţinute prin donaţie, a unei parcele de 1.000 mp în Valea Ierii şi a unuia de 1.375 mp în Cizer. În lista proprietăţilor mai figurează o casă de 310 mp în Zalău şi de o alta, de 75 mp, în Bălan. Nu are nicio maşină, iar anul trecut a încasat peste 73.000 de lei din salariul de la Compania de Apă, din cel de la Asociaţia Regională Someş Tisa şi din indemnizaţia de la Consiliul Judeţean. Soţia sa a obţinut 12.000 de lei, ca director medical.
Zaharia este asociat la o firmă care a „prins” în 2009, în urma unei licitaţii, un contract de consultanţă tehnică de 22.000 de lei cu primăria Rus şi Meseşenii de Jos.
Consilierul care face bani din cântări
Consilierul PDL Dinu Iancu Sălăjanu este, de departe, cel mai avut ales judeţean. El deţine, împreună cu soţia, nouă terenuri agricole şi intravilane, patru case şi două maşini. În total, peste 22.500 mp în Hurez, Cizer şi Zalău şi peste 75.000 mp în Sărmăşag şi Beliş, case în Zalău de 265, 180, respectiv 430 mp, şi una în Hurez, de 80 mp. Sălăjanu are două autoturisme, un Audi A6 şi un Ford Fiesta, iar la rubrica datorii a trecut un credit de 85.000 de euro şi 30.000 de euro împrumutaţi anul trecut de la o persoană fizică. Potrivit declaraţiei sale, a acordat în nume personal un împrumut de 50.000 de euro unei alte persoane fizice.
În 2013 a obţinut venituri de aproape 200.000 de lei, cei mai mulţi bani ca urmare a serviciilor artistice prestate, bani care se adaugă celor 18.000 de lei încasaţi de soţia sa.
Om de afaceri cu venituri mărunte
Acţionar la două firme, pe care le şi conduce, de altfel, pedelistul Dan Nicu Cherecheş nu se poate lăuda cu venituri prea mari. Anul trecut a obţinut doar 17.000 de lei din leafa de coordonator transport şi din indemnizaţia de la CJ Sălaj, în timp ce soţia sa a adus în casă aproape 15.000 de lei. În schimb, valoarea acţiunilor deţinute se apropie de 2 milioane de lei.
Cherecheş şi-a trecut în declaraţia de avere 0,08 ha de intravilan în Zalău şi alte 0,42 ha în Jibou, precum şi o casă de locuit de 400 mp, în Zalău. Nu are nicio maşină, niciun credit şi niciun depozit.
Acţiuni de peste 320.000 de lei
Pedelistul Gheorghe Lup deţine 3.500 mp de teren forestier, 4.700 mp de teren agricol şi o casă de locuit de 100 mp, toate în Marca şi toate dobândite prin moştenire, plus în o casă de locuit de 250 mp, în aceeaşi localitate. Anul trecut a încasat mai puţin de 14.000 de lei ca administrator de firmă şi din indemnizaţia de consilier judeţean, iar soţia sa, 14.421 de lei, din leafa de inginer. Vicepreşedinte al PDL Sălaj, Lup administrează două societăţi, valoarea acţiunilor deţinute depăşind 320.000 de lei.
Veniturile din privat, la secret
Colegul său de partid, Marius Vereşezan a înstrăinat, anul trecut, un autoturism de 12.000 de euro, veniturile fiindu-i completate de indemnizaţia de la CJ Sălaj şi de cele obţinute ca tehnician dentar. Pedelistul nu le-a făcut, însă, publice pe acestea din urmă, şi nici leafa soţiei, trecând în declaraţia de avere doar de 6.000 de lei încasaţi ca ales judeţean.
Deţine un teren intravilan de 600 mp, o casă de 142 mp, un apartament de 37 mp şi un BMW din 2010. La capitolul „datorii”, consilierul judeţean a trecut un împrumut bancar de 70.000 de euro.
Sojka are casă, apartament, teren, garaj şi maşină
Ultimul venit în CJ Sălaj, udemeristul Sojka Atila, deţine în Zalău o parcelă de 856 mp, o casă de 140 mp, un apartament de 43 mp şi un garaj. Conduce un VW din 2001 şi are în bancă un depozit de 12.000 de euro, iar soţia sa, 43.000 de lei, în fonduri de investiţii. Veniturile de anul trecut ale familiei sale au depăşit 88.000 de lei, având ca surse salariul obţinut de fostul viceprimar la Transurbis Zalău, unde este director economic, dividendele şi indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al Uzinei Electrice, precum şi leafa soţiei.
Peste 100.000 de lei în cont
La rândul său, Szabo Carol-Ştefan deţine 0,22 ha de teren în Zăuan, un apartament de 81 mp în Şimleu Silvaniei, o casă de vacanţă de 70 mp în Zăuan şi un autoturism Dacia Logan din 2004. Alesul UDMR are în bancă 112.000 de lei într-un depozit dechis în 2006. Anul trecut a încasat 31.000 de lei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, circa 8.800 de lei ca profesor la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, 6.552 lei din pensii şi 6.000 de lei din indemnizaţia de la CJ Sălaj. Acestor venituri li se adaugă pensia soţiei, de 17.400 de lei.
Face bani ca paznic de vânătoare
Directorul Liceului Tehnologic nr. 1 Sărmăşag, Dari Toma, are în proprietate 1.370 mp de teren intravilan în Sărmăşag, o casă de locuit de aproape 200 mp în aceeaşi localitate şi două autoturisme: un Matiz din 2004 şi o Skoda Octavia din 2005.
La rubrica „venituri”, şi-a trecut salariul de director, în valoare de peste 40.000 de lei, indemnizaţia de 5.743 de lei de ales judeţean, 3.630 de lei obţinuţi ca paznic de vânătoare al Asociaţiei Vânătoreşti „Nimrod” Sărmăşag şi leafa de învăţătoare a soţiei – circa 20.000 de lei.
Episcopul vicar a vândut un teren
Anul trecut, preotul reformat din Nuşfalău, Lukacs Iosif, şi-a înmulţit proprietăţile cumpărând 1,10 hectare de teren agricol în judeţul Bihor, care se adaugă celor 0,8 ha teren din Boghiş şi casei de locuit de 240 mp din aceeaşi localitate. Udemeristul sălăjean conduce un Opel Astra din 2011, iar în 2014 veniturile i-au fost suplimentate prin vânzarea unui teren de 15.000 de euro.
Cea mai mare parte a veniturilor obţinute în cursul lui 2013 au provenit din leafa de episcop vicar de Oradea, de peste 56.000 de lei, căreia i s-a adăugat cea de preot al Parohiei Reformate Nuşfalău, de aproape 17.000 de lei, 5.700 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi 15.000 de lei, pensia soţiei.
Olah, latifundiar în Crasna
Preşedintele UDMR Crasna, Olah Nicolae pare să fie un latifundiar în comună. Conform declaraţiei de avere are trei terenuri în suprafaţă totală de 4.800 de mp, un apartament de 95 mp, o casă de locuit de 188 mp, o casă de vacanţă de 42 mp şi un garaj de 30 mp. Conduce un Chevrolet Kalos din 2004 şi este dator băncii cu aproape 20.000 de euro. Nu se ştie ce venituri a obţinut anul trecut (excepţie indemnizaţia de la CJ Sălaj, de 7.153 de lei), întrucât din declaraţia sa de avere lipseşte pagina aferentă. Olah este acţionar la o societate comercială.
Avere moştenită
Din pensie şi din indemnizaţia de consilier judeţean, udemeristul Domokos Francisc, a făcut în 2013, 22.500 de lei, în timp ce soţia sa a contribuit cu pensia de aproape 14.000 de lei. Alesul a făcut avere graţie mai multor moşteniri. Pe lista proprietăţilor figurează 6 ha de teren agricol, 3,6 ha pădure, ambele în Cehu Silvaniei, o casă de locuit de 110 mp şi un apartament de 57 mp, în aceeaşi localitate, precum şi cu un Logan din 2004. Are de înapoiat până în 2017 un credit de circa 15.000 de euro. Domokos administrează o firmă din Cehu Silvaniei.