Care este calendarul perioadei electorale pentru prezidențiale?

Alegerile prezidențiale vor fi reluate în acest an. Cele două tururi vor avea în loc în mai, după sărbătorile Pascale. Cum arată calendarul perioadei electorale?

Românii se vor prezenta din nou la urne pentru alegerea noului președinte. Potrivit calendarului, primul tur al alegerilor va avea loc la data de 4 mai, iar cel de-al doilea în 18 mai. Astfel, campania electorală, desfășurată în intervalul a 30 de zile înaintea primului scrutin, ar urma să înceapă la data de 4 aprilie 2025. Mai mult, în cazul celui de-al doilea tur, aceasta ar urma să înceapă în 9 mai și se va întinde până la data de 17 mai.

Pe parcursul zilelor viitoare, Executivul va adopta o Hotărâre în vederea oficializării datelor pentru votare. Cât despre campania electorală, aceasta are loc înainte de alegeri și ia sfârșit în dimineața zilei de sâmbătă. În cazul dat, aceasta se va încheia la data de 3 mai, respectiv 17 mai, la ora 7, după cum prevede legislația electorală.

Cum votează românii din țară și cei din străinătate?

Dacă în cadrul alegerilor din 2024, românii din țară au avut o singură zi pusă la dispoziție în vederea votării, pentru cei din diaspora secțiile au fost deschise timp de trei zile. În cazul în care va fi decisă organizarea scrutinului în același mod, aceștia vor putea vota în zilele de 2, 3 și 4 mai 2025. Același calendar ar urma să fie aplicat și în cazul turului al doilea.

6 Thoughts to “Care este calendarul perioadei electorale pentru prezidențiale?”

  1. […] la data de 4 aprilie 2025. Mai mult, în cazul celui de-al doilea tur, aceasta… Articolul Care este calendarul perioadei electorale pentru prezidențiale? apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Sigur, sigur ?
    Dacă iese iar Călinu ?

    1. Anonim

      A avut 2 milioane de voturi și s-ar putea sa ia un procent foarte mare din cei 5 mil. de pensionari cărora tocmai le-au fost tăiate pensiile.

  3. Anonim

    Va fi iarăși un vot antisistem în mod cert, dupa ultimele ispravi guvernamentale.

  4. Anonim

    Ce rost mai au votările?! Risipă de bani…nu vedeti ca daca nu iese cine trebuie se reseteaza lucrurile?! E clar ca bună ziua!

  5. Anonim

    Oricât am fi de toleranti , nu putem accepta sa fie tăiată o pensie de 1281 lei, în timp ce plătești pensii speciale de 50000 lei, fără sa faci nimic sa corectezi aceasta situație.

Leave a Comment