Bălăjel, din nou viceprimar al Zalăului?

Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău, a obținut în urma alegerilor din 1 decembrie un mandat de deputat în Parlamentul României. Astfel, atribuțiile sale de primar îi revin viceprimarului Călin Forț. Pe perioada interimatului, până la organizarea unui scrutin parțial, pentru a fi votat noul primar al Zalăului, va fi desemnat astfel și un nou viceprimar.

Odată cu plecarea primarului Ciunt la București, pentru a reprezenta Sălajul în Camera Deputaților, atribuțiile sale îi revin viceprimarului Călin Forț. Acesta va îndeplini funcția de primar interimar al Zalăului. În consecință, va fi numit și un nou viceprimar care să-l înlocuiască.

Cine va fi ales pentru această funcție?

Potrivit Codului Administrativ, Consiliul local este cel care hotărăște înlocuirea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului. Acest lucru s-a întâmplat, iar acum consilierii locali vor desemna, printr-o hotărâre, un consilier care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției. Mai mult, dacă în urma alegerilor, primarul interimar va obține un mandat de drept în urma majorității voturilor exprimate în favoarea sa, viceprimarul delegat va ocupa în continuare această funcție.

Astfel, în acest caz, există mai multe posibilități pentru ocuparea acestui fotoliu. Va fi Teodor Bălăjel, cel care a mai ocupat această funcție, din nou viceprimar al municipiului Zalău?

Contactat pentru a oferi un punct de vedere, Bălăjel a precizat că nu poate să confirme sau să infirme momentan această posibilitate. Acesta a mai declarat că face parte din Consiliul local și că, până în acest moment, nu a fost pusă la masa discuțiilor posibila numire a sa în funcție.

Leave a Comment