Alegătorii care doresc să-și exprime opțiunile electorale la alegerile parlamentare din 6 decembrie o vor face la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Există, însă, şi o excepţie. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă localitate din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința, se arată în îndrumarul alegătorului realizat de Autoritatea Electorală Permanentă. La alegerile parlamentare ce vor avea loc duminică sunt constituite 43 de circumscripţii electorale, câte una la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripție în municipiul București și o circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării. În urma scrutinului de duminică vor fi aleși 136 de senatori și 329 de deputați. De asemenea, dacă aveți viza de flotant, dar nu v-ați înscris în Registrul Electoral, puteți vota la adresa de domiciliu pe liste permanente sau unde aveți reședința, pe liste suplimentare. Nu puteți vota la altă secție de votare din aceeași localitate.