OPINIA CITITORULUI: De ce sunt necesari cârcotaşii?

Eu am început a mă ști pe la cinci ani. Până atunci mă consideram o jucărie vorbitoare. După 70 de ani, am ajuns o jucărie stricată. De când mă știu, mi-au plăcut oamenii care-ți spun direct adevărul, adică verde în față. Pe aceștia, mulți îi consideră drept cârcotași. Cârcotașul este mereu un om nemulțumit. Nemulțumirea el și-o exprimă imediat și nu în forme mataforice. De aceea, cei mai mulți dintre noi îi considerăm oameni malițioși, căutători de nod în papură. Eu, în schimb, îi consider un rău necesar. Aceasta nu pentru a fi o excepție. Dimpotrivă, vreau să fiu doar eu, adică omul din mine cel de toate zilele. Nu m-am născut cu stofă pentru a avea două fețe. De ce sunt cârcotașii un rău necesar? Din multiple motive. În primul rând, pentru că ei sunt singurii noștri cititori cerți. Fără comentariul imediat al lor, am trăi cu impresia că ceea ce așternem pe hârtie poartă pecetea corectitudinii, a adevărului imbatabil. În al doilea rând, ei reprezintă prin ce scriu un act de naștere al scrisului meu. De ce? Pentru că orice text începe să existe doar când este citit. În al treilea rând, dânșii te ajută să-ți sporești autoexigența, să nu crezi că dacă hârtia suportă orice și cititorii vor fi precum aceasta. În al patrulea rând, îi consider drept o necesară cenzură într-o lume în care a nu fi în rând cu semenii este pentru mulți un certificat de originalitate. Cenzura lor îmi spune că nu poți ieși în lume cu vorbe nearticulate sau care sfidează adevărul și elementarul bun simț. Când ei nu sunt ”otrăviți” de malițiozitate îi simt ca pe niște oameni ce nu mă lasă să greșesc, deci devin purtători de cuvânt ai binelui. Dacă ei ar purta și un nume, i-aș prețui și mai mult. Scriind sub masca protectoare a anonimatului, când vreau să le spun și eu direct ceva, am impresia că vobesc pereților și nu unor oameni care te trag de mânecă pentru a nu călca pe bec. Cârcotașii sunt cei care ne dau cartonaș roșu celor care faultează logica gândului, spiritul limbii române și atât de necesarul respect pentru bunul simț ce trebuie să guverneze o existență umană civilizată. Merită să le mulțumim pentru că pe ei nu-i plătește nimeni pentru ceea ce scriu. Dacă sunt și bine intenționați, atunci aș dori să prolifereze numărul lor. Cine se teme de ei, este dovadă a nesiguranței în ceea ce zic, ce fac, ce gândesc ș.a.m.d. Acela e bine să stea în banca lui, că, Doamne, mulți își uită banca ce li se cuvine!
Profesor, Octavian Guțu