Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” filiala Zalău organizează joi, 30 martie, începând cu ora 13, Ziua Porţilor Deschise. Evenimentul se va desfăşura în Amfiteatrul I al unităţii de învăţământ din Zalău, în prezenţa cadrelor didactice de la universitate, a studenţilor şi a celor care doresc să afle despre oportunităţile oferite viitorilor absolvenţi de liceu sau a celor care doresc să urmeze studii superioare în cadrul acestei instituţii. Prin cele şase facultăţi ale sale, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” oferă tinerilor şi tuturor celor deschişi spre formare intelectuală şi spre actul de creaţie, o largă diversitate de programe de studii pentru nivelele de studii universitare de licență, masterat şi doctorat, facilitându-le formarea în carieră, împlinirea profesională şi recunoaşterea socială.