Peste 20 de cadre didactice din Sălaj au admise on-line la concursul de experţi în vederea accederii în Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME), sesiunea 2019. Potrivit Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj în această serie, au fost admise 24 de cadre didactice din Sălaj. Concursul are ca scop obţinerea calităţii de expert în management educaţional și se adresează cadrelor didactice care doresc să ocupe o funcţie de conducere în învăţământ. Conform sursei citate, până în 7 mai, candidații admiși la selecţia online vor depune portofoliul cu documentele cerute de metodologie, în intervalul 9-16 mai acestea vor fi evaluate, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 17 mai. Eventuale contestaţii pot fi depuse în perioada 20-24 mai. Calitatea de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional se dobândeşte prin înscrierea în Registrul naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat.