Aproape 4.000 de elevi sălăjeni, din clasele a XI-a şi a XII-a, au participat la prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi literatura română, care s-a desfăşurat luni, 2 martie. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din clasa a XI-a au fost înscrişi 1.818, din care au participat la testare 1.723 de elevi, 95 fiind absenţi. La clasa a XII-a, din cei 2.125 de liceeni înscrişi, au susţinut proba la limba română 2.020.
Absenţi au fost înregistraţi şi la proba scrisă la Limba şi literatura maternă, ce a avut loc marţi, 3 martie.”Din clasele a XI-a au fost înscrişi 417 elevi, prezenţi 385, absenţi 32, iar la clasele a XII-a, din cei 437 de elevi înscrişi au susţinut testarea 401, 36 fiind notaţi absenţi”, a precizat reprezentantul ISJ Sălaj.
Simularea examenului de Bacalaureat a continuat miercuri, 4 martie, cu proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă este cea la alegere a profilului şi a specializării, ce va fi susţinută doar de elevii claselor a XII-a. Rezultatele vor fi afişate în 12 martie. „Menţionăm că în această săptămână inspectorii şcolari monitorizează simularea Examenului Naţional de Bacalaureat, clasele a XI-a şi a XII-a. Totul s-a desfăşurat în condiţii normale, neînregistrându-se incidente”, a ţinut să susblinieze purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar.