Peste trei la sută dintre elevii de clasa a VIII-a din Sălaj, ce s-au înscris pentru susţinerea probei la Limba şi literatura română, programată luni, 23 iunie, au lipsit din sălile de examen. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, din cei 2.147 de candidaţi aşteptaţi, 69 dintre aceştia nu s-au mai prezentat, majoritatea absenţilor fiind de la unităţile şcolare din mediul rural.
Peste 2.000 de absolvenţi de gimnaziu din Sălaj au intrat de luni, în febra primelor examene importante din viaţa lor, cele de Evaluare Naţională. Primul examen susţinut de absolvenţii claselor a VIII-a a fost cel la limba şi literatura română, la care s-au înscris 2.147 de candidaţi. Testarea a debutat la ora 9, candidaţii având la având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor. La primul subiect, absolvenţii de clasa a VIII-a au primit un text la prima vedere – “Rânduri pentru Anul Nou“, de Ion Minulescu, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerinţe, fiindu-le testate astfel cunoştinţele de vocabular şi de teorie literară. La cel de-al doilea subiect, elevii au avut de formulat răspunsuri pe baza unui articol publicat în ziarul Adevărul, cu titlul: „Empatia, o abilitate dobândită prin lectură“, scris de Corina Zorzor.
Ultima probă va fi miercuri
Cea de-a doua probă, cea la limba maternă, programată maţi, 24 iunie, a fost susţinută, în Sălaj, de aproape 500 de candidaţi. Din totalul acestora, potrivit lui Marcel Lucaciu, 455 de absolvenţi s-au înscris pentru examenul la limba maghiară, 13 la limba germană şi şapte la limba slovacă. „Nu au fost înregistrate incidente, iar absenţi au fost doar în rândul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea probei la limba maghiară, respectiv cinci elevi”, a precizat reprezentantul ISJ Sălaj. Examenul la matematică va fi susţinut de cei peste 2.000 de absolvenţi miercuri, 25 iunie.
Lucrările elevilor vor fi corectate în patru centre zonale de evaluare, două în municipiu şi câte unul în Şimleu Silvania, respectiv Jibou. Este vorba de Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Zalău, Şcoala Gimnazială “Horea” Şimleu Silvaniei şi Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Jibou.
Vineri se afişează primele rezultate
Sălile de clasă în care elevii vor susţin probele de examen, cele în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise, sunt supravegheate video, conform ordinului de ministru privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale. Elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări) care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Cei surprinşi cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, alte materiale sau instrumente care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul sau cei surprinşi copiind în timpul desfăşurării Evaluării Naţionale, comunicând cu ceilalţi elevi sau comiţând alte fapte menite să le favorizeze rezolvarea subiectelor, vor primi nota unu la lucrarea respectivă. De altfel, şi tentativa de fraudă se pedepseşte în acelaşi mod. De asemenea, în situaţia în care frauda este dovedită după evaluarea lucrării, nota obţinută prin fraudă se anulează şi se înlocuieşte cu nota unu.
Primele rezultate vor fi afişate în cursul zilei de 27 iunie, iar eventualele contestaţii vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16 şi 20. Soluţionarea acestora se va face în intervalul 28-30 iunie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 1 iulie.