Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” din municipiul Zalău găzduieşte, începând de luni, 18 aprilie, Olimpiada naţională pentru domeniul Construcții, instalații și lucrări publice. Potrivit lui Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, la olimpiadă vor participa 51 elevi ai claselor a XI-a și a XII-a din 28 județe ale țării, însoțiți de 28 cadre didactice. Olimpiada se va desfășura sub îndrumarea și evaluarea Comisiei Centrale formată din 16 membri: profesori universitari, reprezentanți ai ministerului și ai inspectoratelor şcolare din alte județe. Deschiderea festivă a Olimpiadei va avea loc, luni, 18 aprilie 2016, începând cu ora 18, în Sala Porolissum a Consiliului Judeţean. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), reprezentat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” din Zalău.
Invatamant de „mare” tinuta. Un profesor la 3 elevi, … si asta numai comisia. Nu ne bate nimeni la cheltuirea „eficienta” a banului public. Si ne plagem ca invatamantul nu are bani. Cum nu, daca tinem 4-5 zile la hotel 16 oameni pentru 51 de elevi, plus 28 de insotitori. Pentru asta nu e vreun telefon verde sa-l sunam pe ministru sau pe cine o raspunde de olimpiadele astea. Alo madam Lucy P, sunteti pe-acasa?