Academicianul Florin Stănică a absolvit în anul 1982 fostul liceu agricol din Șimleu Silvaniei, unitate de învățământ care în prezent este Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Actualmente prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, profesorul universitar doctor Florin Stănică este considerat ca fiind primul român care a adus în mod oficial un arbore de kiwi din România și a venit cu soluții clare inclusiv pentru zonele din România afectate de deșertificare.
Pe Florin Stănică l-am întâlnit în vara acestui an. Venise la aniversarea organizată pentru a marca împlinirea a patru decenii de la absolvirea liceului a promoției din care a făcut parte și cel care este și academician corespondent în cadrul Academiei Române, la Secția de științe agricole și silvice. Florin Stănică este cercetătorul român care în urmă cu aproape trei decenii a adus pentru prima oară un arbore de kiwi în țara noastră și l-a plantat într-un sol prielnic pentru piersici. Academicianul care a trecut prin liceul din Șimleu Silvaniei este cel care a încercat să stabilească și să folosească alternative viabile în agricultura României prin culturi de fructe exotice: rodie, curmal, banana nordului. Academicianul își amintește perfect de anii petrecuți în Șimleu Silvaniei. „ A fost cel mai bun liceu de profil din țară, trebuie să înțelegeți asta, iar eu sper că va redeveni ce a fost prin strădaniile actualului director și prin implicarea tuturor factorilor de care depinde această unitate de învățământ. Am avut parte de o pregătire educațională extraordinară în această școală, în ferma didactică. Ne-a marcat această pregătire și ne-a netezit pașii spre o carieră de succes mai ales în domeniul agricol, în horticultură, legumicultură și în alte specializări”, a spus profesorul universitar.
Sursa foto: Academia Română
[…] Academicianul Florin Stănică a absolvit în anul 1982 fostul liceu agricol din Șimleu Silvaniei, unitate de învățământ care în prezent este Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Actualmente prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, profesorul universitar doctor Florin Stănică este considerat ca fiind primul român care a adus în mod oficial un arbore de kiwi din România și a venit cu soluții clare inclusiv pentru zonele din România afectate de deșertificare. Pe Florin Stănică l-am întâlnit în vara acestui an. Venise la aniversarea organizată pentru a marca… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
No ni mă la Flore, s-o tras în chip la Academie! (de Oprea zic)
Cu un director agramat, picat de n ori la concursul de directori, liceul are sanse sa se desfiinteze! Cine-l tine in brate? Ghici?