Ploaia şi vremea mohorâtă nu au putut diminua, joi dimineaţă, emoţiile aproape palpabile ale absolvenţii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) Zalău, care într-o atmosferă de reală sărbătoare au păşit pentru ultima dată în viaţa de elev în careul festiv, la anunţarea ultimului sunet de clopoţel, pentru ultima strigare a catalogului.
În deschiderea festivităţilor, directorul CNS, Vasile Bulgărean, a ţinut un scurt şi emoţionant discurs: „Încă o promoţie de absolvenţi ai claselor a XII-a este gata să păşească spre o nouă etapă existenţială, acea a formării depline a maturităţii şi a realizării unor visuri măreţe. Cu o mândrie motivată, spun, ca şi de altă dată, că suntem pe deplin mulţumiţi de comoara valorilor ce îmbogăţeşte tradiţia de secole a acestui lăcaş de cultură şi civilizaţie, Colegiul Naţional Silvania. Ne speriem doar la însumarea numărului de promoţii de absolvenţi, iar dacă am rosti numele unor foşti colegi deveniţi peste timp modele de competenţă, oameni de ştiinţă din domenii de vârf ale cunoaşterii, promotori şi deschizători de drumuri, în ţară şi în lume, ne-ar fi imposibil să-i amintim pe toţi. Este o povară frumoasă, pe care elevii şi profesorii, absolvenţii şi viitorii absolvenţi au nobila chemare de a o îmbogăţi”.
Vasile Bulgărean a mai amintit că, din rândul absolvenţilor claselor a XII-a, cu promovabilitate de 100 la sută, au fost obţinute 30 de premii şi menţiuni la concursuri şi olimpiade naţionale şi alte concursuri specifice şcolii, la nivel judeţean, interjudeţean, naţional şi internaţional. „Aş aminti aici elevii Diana Nedelcu, Bogdan Ester, George Nicola. Aşadar, timpul a demonstrat că aici, la CNS, s-a făcut şi se face carte. Dragi absolvenţi, trebuie să vă mândriţi că aţi studiat aici, să fiţi cei mai îndreptăţiţi ambasadori ai acestei cetăţi seculare a cunoaşterii”, le-a transmis absolvenţilor, în finalul discursului său, Vasile Bulgărean.
Într-o curte aproape neîncăpătoare pentru sutele de absolvenţi, rude, apropiaţi, cadre didactice, am remarcat prezenţa nelipsită a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, printre care îi amintitm pe primarul Zalăului, Ionel Ciunt, inspectorul şcolar general adjunct, Mioara Gudea, inspectorul şcolar, Laura Crişan, consilierii municipali Claudiu Bârsan şi Mircea Groza, precum şi preşedintele comitetului de părinţi al CNS, Daniela Coţa.