Ultima probă a Bacalaureatului s-a încheiat fără incidente în Sălaj

În cele șapte Centre de Examen din județul Sălaj, a avut loc joi, 4 iulie, ultima probă scrisă, din cadrul Examenului de Bacalaureat Naţional; proba la alegere a profilului şi specializării. Candidații au ales una dintre următoarele discipline: anatomie și fiziologie umană, biologie vegetală și animală, chimie organică, chimie anorganică, filozofie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, psihologie, sociologie.S-au înscris la această probă 1.661 absolvenţi, prezenţi 1.605, absenţi 56. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației Naționale, primele rezultate vor fi afişate, în ziua de 8 iulie 2019, până la ora 12. Eventualele contestaţii vor fi depuse, în aceeaşi zi, între orele 12 şi 16. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor deveni publice, în data de 13 iulie 2019. Inspectoratul Școlar Județean face mențiunea că, în județul Sălaj, prima sesiune a Examenului de Bacalaureat Național 2019 (sesiunea iunie-iulie ) s-a defășurat în condiții normale, fără să se înregistreze vreun incident.

 

 

Leave a Comment