Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” a fost unitatea de învăţământ, din municipiu, care a încheiat, vineri, 12 iunie, seria festivităţilor dedicate absolvenţilor de gimnaziu. Momentul festiv a debutat la ora 10, moment în care cele patru clase de absolvenţi au păşit în careul festiv, pe acordurile tradiţionalului „Gaudeamus”. Cu toate că şi generaţia din acest an s-a remarcat prin rezultatele obţinute, numărul şefilor de promoţie a fost mai mic decât anul trecut. Doar trei absolvenţi au fost desemnaţi şefi de promoţie, respectiv Dragoş Neghină şi Tudor Turian, din clasa a VIII-a A şi Xonia Purcăraş, din clasa a VIII-a C. Cei trei au obţinut media generală, pe cei patru ani de gimnaziu, 9,99.
Peste 2.000 de elevi de clasa a VIII-a au încheiat zilele acestea cursurile şcolii gimnaziale, majoritatea festivităţilor de absolvire având loc vineri.
Tot vineri, în municipiu, au avut loc momentele festive şi: la Liceul cu program sportiv ”Avram Iancu”, la Liceul de Artă ”Ioan Sima” şi Şcoala Gimnazială ”Porolissum”, începând cu ora 9, iar la Şcoala Gimnazială ”Iuliu Maniu”, la ora 9, 30.
Absolvenţii de gimnaziu au intrat în vacanţă cu o săptămână mai devreme pentru a se pregăti de primul examen important din viaţa lor. Astfel, începând de luni, 15 iunie, şi până miercuri, 17 iunie, aceştia trebuie să se înscrie pentru a susţine Evaluarea Naţională. Potrivit calendarului apribat de Ministerul Educaţiei, prima proba, cea la limba şi literatura română, va avea loc luni, 22 iunie. A doua zi, în 23 iunie, elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine examenul la limba maternă, iar ultima proba, cea la matematică, va avea loc în 24 iunie. Primele rezultate vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16, iar cei nemulţumiţi de notele obţinute vor avea la dispoziţie patru ore, respectiv până la ora 20, să depună contestaţii. După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate în 30 iunie.