Rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului Național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2022, au fost afișate. În județul Sălaj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este 70,43 la sută, față de 65,81 la sută, în anul 2021, iar la nivel național rata este 73,3 la sută, față de 67,8 la sută – în anul 2021. Pentru promoția curentă în Sălaj, rata de promovare este 75,02 la sută (70,57 la sută – în anul 2021, iar pentru promoțiile anterioare 30,72 la sută, față de 27,75 la sută, în anul 2021. La nivel național, în 2022, rata de promovare este 78,3 la sută pentru promoția curentă, față de 73,9 la sută, în anul 2021 și 32,1 la sută pentru promoțiile anterioare, față de 27,6 la sută în anul 2021.
1.041 de candidaţi promovaţi din 1.478 prezenţi
Au promovat 1041 de candidați, dintr-un total de 1478 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 994 de candidați provin din promoția curentă, iar 47 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Patru candidați au obținut media generală 10 (zece): trei dintre ei sunt de la Colegiul Național „Silvania” Zalău și unul este de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei. În anul 2021 un singur candidaț de la Colegiul Național „Silvania” Zalău a reușit să obțină media generală 10 (zece).
Topul liceelor cu cele mai mari procente de promovare la Bac
Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat la următoarele colegii/licee: Colegiul Național „Silvania” Zalău – 99,15 la sută, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău – 91,98 la sută, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei – 90,34 la sută. Pe discipline de examen/probe scrise, situația candidaților cu note de 10 este următoarea: 18 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română (opt de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, şapte de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, doi de la Colegiul Tehnic „Al. Papiu Ilarian” Zalău și un elev de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou; 11 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă (şapte de la Colegiul Național „Silvania” Zalău și câte un candidat de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău, Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna și Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei; 72 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie): 36 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, 15 de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, 12 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, patru de Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei, trei de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou, câte unul de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău și Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău ; 53 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (29 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, şapte de Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, cinci de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou, patru de la Colegiul Tehnic „Al. Papiu Ilarian” Zalău, trei de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, trei de la Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna, câte unul de la Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău și Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea şi obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
[…] Rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului Național de Bacalaureat, în sesiunea » Mai multe detalii […]