Sub genericul „Dăruind, vei dobândi”, Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a organizat marţi, 15 decembrie, cea de-a cincea ediţie a Târgului de Crăciun. „Iniţiat în urmă cu patru ani, proiectul s-a bucurat de un real succes în şcoala noastră. Magia sărbătorilor de iarnă aduce cu sine bucurie, generozitate sufletească şi speranţă, cele trei atribute dovedindu-se a fi o îngemănare perfectă a strădaniilor cu care elevii şi profesorii organizează Târgul”, au menţionat reprezentanţii unităţii liceale.
Acţiunea a fost găzduită de sala festivă a Liceului, elevii aducând podoabe de Crăciun, cărţi, icoane pe sticlă pictate în orele de educaţie plastică, obiecte confecţionate la orele de abilităţi practice, jucării şi le-au oferit colegilor şi profesorilor, care i-au răsplătit donând sume modice. „Pe chipurile copiilor se putea citi atât bucuria lucrului primit şi oferit, cât şi mândria că ceea ce au făurit mâinile lor dibace este apreciat de către colegi”, au mai spus organizatorii. Potrivit acestora, gesturile de generozitate ale elevilor şi profesorilor se vor transforma în cadouri ce vor fi oferite unor elevi ai şcolii cu posibilităţi materiale reduse şi astfel va popsi şi în casele şi în suflete acestora, bucuria şi o rază de speranţă.