Aproximativ 600 de elevi din peste 40 de unităţi de învăţământ şi-au etalat lucrările sâmbătă, 19 mai, pe platoul din centrul Zalăului, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Naţional al Ştiinţei.
Evenimentul organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a cuprins şase secţiuni: inventivitate-creativitate (liceu-gimnaziu), aplicabilitate (liceu-gimnaziu), micii inventatori (învăţământ primar), piticii isteți (învăţământ preşcolar) şi postere. Printre cele mai interesante proiecte prezentate s-au numărat o mână robotică, ce poate fi folosită ca proteză, un robot care poate colecta deşeuri, un manipulator electropneumatic, pendulul cu griş, ceasul holografic sau o dronă terestră.
„Festivalul Naţional al Ştiinţei este cel mai important eveniment din învăţământul preuniversitare sălăjean care promovează ştiinţa şi creativitatea elevilor. În cadrul celor 11 ediţii reuşit să transformăm orele de fizică, chimie şi biologie într-un moment de sărbătoare al ştiinţelor exacte. An de an, platoul de marmură a fost punctul de întâlnire al elevilor, al părinţilor, profesorilor, chiar al bunicilor, cu cei care iubesc ştiinţa. Pe acest platou, de 11 ani, am admirat lucrările ingenioase ale elevilor noştri, coordonaţi de profesori”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Maria Pop, inspector şcolar general.
La manifestare au fost prezenţi, în calitate de invitaţi, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Irina Kovacs, Cătălin Pâslaru, inspector general în cadrul MEN, prefectul judeţului, Florin Florian, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, şi primarul Zalăului, Ionel Ciunt. Festivalul îşi propune să dea posibilitatea împărtăşirii creativităţii şi experienţei profesionale a cadrelor didactice, valorizării creativităţii elevilor, integrării ştiințelor în spaţiul comunitar, accesului membrilor comunităţii şi publicului la ceea ce înseamnă ştiinţă şi tehnică – componentă fundamentală a unei societăţi competitive.