Din cauza faptului că nu au avut acces la internet, tablete sau laptopuri pentru a participa la cursurile online, aproximativ 800 de elevi din Sălaj au rămas cu situația școlară neîncheiată după primul semestru, perioada de încheiere a mediilor fiind prelungită în acest sens până la opt săptămâni în semestrul al II-lea ce debutează luni. Ministerul Educației a anunțat la începutul acestei săptămâni că, la nivel național circa 65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă, în alte cazuri, și motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale speciale și altele. În ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000. În ceea ce privește situația din Sălaj, Inspectoratul Școlar Județean susține că din cei aproximativ 30.000 de elevi din județ, 800 au situația școlară neîncheiată pe primul semestru. Ministerul Educației a anunțat că vor fi luate mai multe măsuri, cum ar fi desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice, prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea și posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul de ore alocate săptămânal fiecărei discipline.
Cei mai multi profesori isi pica examenele in toamna…si tot la cadetra se afla..