Șoc în învățământ: programul “after school” ar putea dispărea

Noul cod de etică din învăţământul românesc ar putea duce la dispariţia programului „after school”. Potrivit codului, dascălii nu mai au voie să perceapă vreo taxă pentru activităţile desfăşurate în incinta şcolii.

O soluție pentru ca programul after school să continue ar fi ca acesta să fie gratuit, dar profesorii nu doresc să facă muncă benevolă. Apoi, ar mai fi varianta de finanţare a programului prin sponsorizări făcute de asociaţiile de părinţi.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Maria Pop, ne declară că situația este destul de acută, din acest punct de vedere, astfel că se așteaptă soluții urgente care să rezolve problema programului „after school” la nivelul școlilor din Sălaj, program care, în opinia sa, este mai mult decât necesar elevilor, părinților și cadrelor didactice. “Așteptăm și noi precizări pe marginea acestui subiect arzător. În primul rând, directorii unităţilor de învăţământ trebuie să se gândească la soluţii pentru ca elevii să poată rămâne la şcoală până la ora 16”, ne spune inspectorul școlar general.

Ordinul Ministerului Educaţiei a intrat în vigoare la începutul acestei luni și stabileşte un set de norme etice în învăţământul din România. Acesta nu le mai permite profesorilor să îşi mediteze propriii elevi, pentru a evita situaţiile în care anumiţi copii sunt avantajaţi în faţa colegilor de clasă.

Nerespectarea acestui cod de etică poate atrage sancţiuni din partea Inspectoratului Şcolar, care merg până la desfacerea contractului de muncă.

One Thought to “Șoc în învățământ: programul “after school” ar putea dispărea”

  1. Anonim

    finanţare a programului prin sponsorizări făcute de asociaţiile de părinţi- buna idee, asadar aceeasi marie cu alta palarie. parintii is fac asociatie……. iar lucrurile raman neschimbate.
    tipic………..

Leave a Comment