Simularea Evaluării Naționale bate la ușă. Când au loc probele?

O săptămână îi mai desparte pe elevii de clasa a VIII-a din Sălaj de simularea Evaluării Naționale. Sesiunea de examene va avea începe de luni, 17 martie, cu proba la Limba și literatura română, urmând ca mai apoi aceștia să susțină proba la Matematică. Aceasta va avea loc în data de 18 martie, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației.

Miercuri, 19 martie, este prevăzută proba scrisă la Limba și literatura maternă, susținută de elevii care studiază în limbile minorităților naționale. Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor două săptămâni mai târziu de la începerea examenelor. Potrivit calendarului oficial, notele vor fi afișate luni, 31 martie 2025.

Astfel, viitorii liceeni mai au câteva zile la dispoziție pentru a se pregăti și de a parcurge materia prevăzută în programa examenelor. Acestea cuprind conținuturile din programa școlară specifică fiecărei materii în parte. Mai mult, materia rămasă până la finalizarea ciclului școlar nu se va regăsi în aceste probe ale simulării. Cât despre evaluarea lucrărilor, notele obținute de elevi nu vor fi trecute în catalog decât la cererea acestora. De asemenea, acestea pot fi consultate alături de profesorii de la clasă pentru identificarea greșelilor și pentru a lua la cunoștință aspectele teoretice ce pot fi îmbunătățite pentru examinarea din vară.

Regulamentul și desfășurarea probelor

Fiecare probă de examen se desfășoară în intervalul a două ore. Potrivit calendarului, simulările vor începe la ora 9, iar elevii vor trebui să fie prezenți în sălile de examen înainte de ora 8.30. Mai mult, aceștia trebuie să aibă la îndemână un act de identitate, pixuri albastre și să nu dețină materiale ajutătoare. Potrivit regulilor, elevii pot preda lucrarea și părăsi sala de examen abia după prima jumătate a timpului alocat. În acest caz, candidații au posibilitatea să-și predea lucrările după o oră de la începerea probei.

Leave a Comment