Ministerul Educaţiei Naţionale a premiat, în cursul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului, cele 87 de unităţi de învăţământ preuniversitar câştigătoare ale celei de-a XVI-a ediţii a Competiţiei Naţionale ”Şcoală Europeană”. ”Ajunsă la cea de-a 16-a ediţie, competiţia naţională «Şcoala europeană» a devenit din ce în ce mai atractivă pentru unităţile de învăţământ din România, atât de stat, cât şi particulare. Acest lucru este dovedit prin numărul mare de dosare de candidatură depuse în vederea evaluării. Anul acesta au fost depuse 136 de dosare de candidatură”, au menționat reprezentanții Ministerului Educației, precizând că, în acest an, a crescut numărul de şcoli câştigătoare, de la 65 la 87. Printre cele 87 de școli premiate s-a numărat și o unitate de învățământ din Sălaj, respectiv Școala Gimnazială ”Silvania”, care a obținut 160 de puncte.
Fiecare școală a primit certificatul ”Şcoală Europeană 2019”, dar şi un premiu în valoare de 5.000 de lei care va fi utilizat pentru dotarea unităților. Competiţia ”Şcoala europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în proiecte şi programe europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Această competiţie constă în evaluarea calităţii şi coerenţei manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte şi programe le au asupra şcolii şi asupra comunităţii din care aceasta face parte. La ediția 2019, la care s-au înscris 136 de unităţi de învăţământ din toată ţara, județul Sălaj a fost reprezentat de Școala Gimnazială ”Silvania” și Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei.
WTF is școală „europeană”? Restul sînt școli africane sau ce?