Elevi și profesori din Germania, Olanda, Germania se află într-o vizită de lucru la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Delegația participă la cea de-a treia parte a proiectului de parteneriat educațional „ERASMUS+”: „(C)all for Tolerance, Acceptance and Understanding – Building Bridges not Walls„ („Apel la toleranță, acceptare și înțelegere – Să construim poduri, nu ziduri”).
Deschiderea celei de-a treia sesiuni din cadrul proiectului a avut loc luni și s-a desfășurat cu participarea delegațiilor străine, fiecare echipă de elevi și profesori prezentându-se și aducând mesajele școlilor pe care le reprezintă.
În Proiect este implicată și Portugalia, echipa acestei țări fiind prezentă on-line în cadrul activităților de la Zalău. „Elevi și profesori din cele patru școli partenere din Germania, Spania, Olanda, Portugalia, alături de copiii și profesorii școlii noastre, desfășoară o serie de activități inedite subscrise obiectivelor proiectului: Cunoașterea Uniunii Europene și a diversității sale culturale; Cunoașterea ideilor și principiilor de bază promovate de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei; Promovarea avantajelor unei Europe unite; Dezvoltarea valorilor morale universal valabile: toleranță, acceptare și înțelegere în rândul elevilor implicați în proiect, care ulterior să le promoveze în școlile de proveniență; Construirea podurilor prieteniei, simbol al comunicării și conectării cu întreaga lume. Suntem convinși că se vor construi poduri durabile ale prieteniei, iar copiii, principalii beneficiari ai proiectului, vor descoperi si vor promova valorile morale europene”, este mesajul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu Zalău.
[…] Elevi și profesori din Germania, Olanda, Germania se află într-o vizită de lucru la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Delegația participă la cea de-a treia parte a proiectului de parteneriat educațional „ERASMUS+”: „(C)all for Tolerance, Acceptance and Understanding – Building Bridges not Walls„ („Apel la toleranță, acceptare și înțelegere – Să construim poduri, nu ziduri”). Deschiderea celei de-a treia sesiuni din cadrul proiectului a avut loc luni și s-a desfășurat cu participarea delegațiilor străine, fiecare echipă de elevi și profesori prezentându-se și aducând mesajele școlilor pe care le reprezintă. În… Citeste mai mult […]