În perioada 27 februarie – 3 martie, la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” s-au desfășurat o serie de activități în cadrul saptămânii „Școala Altfel”. Pornind de la citatul lui Spiru Haret „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara” activitățile propuse și realizate în această perioadă au vizat dezvoltarea competențelor cetățenești, sociale, antreprenoriale, de sensibilizare și expresie culturală. Au fost zile cu activități comune și zile cu activități specifice ciclului primar și gimnazial. Luni a fost ziua gastronomiei internaționale, zi în care elevii au gătit la școală sau au adus produse gătite acasă și au prezentat colegilor procesul tehnologic, apoi s-a degustat, s-a jurizat și s-au acordat diplome.
În cadrul proiectului „Fii avocat în școala ta”, elevii claselor VI-VIII au avut parte de activități atractive coordonate de doamna avocat Andreea Ciortea, iar elevii claselor a V-a au participat la activități de siguranță școlară în parteneriat cu IPJ Sălaj. Ciclul primar a avut activități la Palatul Copiilor, ISU Porolissum și la Casa Municipală de Cultură Zalău. Ziua de marți a fost rezervată vizitelor. Elevii claselor a VII –a și a VIII –a au fost în vizită la firmele WEST CO IMPEX și OVI PROD unde au văzut o parte din procesul tehnologic, au participat la cursuri de prim ajutor organizate de centrul medical LASERGO, clasele a V-a au fost în vizită la Muzeul Județean și ISU Porolissum, iar elevii claselor a VI-a în cadrul parteneriatului cu Tenaris Silcotub. Elevii implicați în „Academia micilor ecologiști” au participat la un atelier intitulat Semințe cu dorințe – Mărțișor sustenabil. Elevii ciclului primar au avut parte de o activitate inedită de orientare sportivă în parteneriat cu clubul CS-PRO SILVA reprezentat de Florin Dârjan. Ziua de miercuri a debutat cu Târgul de mărțișoare confecționate de elevi în cadrul proiectului național de voluntariat „Petale-n vânt”, apoi de vizite la planetarium, la Biblioteca Județeană, Muzeul Județean iar elevii claselor a III-a au fost într-o excursie inedită la Muzeul de Științe de la Turda. Ziua de joi a fost Ziua talentelor. „Elevii au talent”, ediția a VI-a, s-a desfășurat la sala Transilvania. A fost un spectacol extraordinar de muzică vocală și instrumentală.
director,
prof. Margin Daniela Monica
[…] În perioada 27 februarie – 3 martie, la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” s-au desfășurat o serie de activități în cadrul saptămânii „Școala Altfel”. Pornind de la citatul lui Spiru Haret „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara” activitățile propuse și realizate în această perioadă au vizat dezvoltarea competențelor cetățenești, sociale, antreprenoriale, de sensibilizare și expresie culturală. Au fost zile cu activități comune și zile cu activități specifice ciclului primar și gimnazial. Luni a fost ziua gastronomiei internaționale, zi în care elevii au gătit la școală sau au adus produse… Citeste mai mult […]
[…] În perioada 27 februarie – 3 martie, la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” s-au desfășurat o serie de activități în cadrul saptămânii „Școala Altfel”. Pornind de la citatul lui Spiru Haret „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara” activitățile propuse și realizate în această perioadă au vizat dezvoltarea competențelor cetățenești, sociale, antreprenoriale, de sensibilizare și expresie culturală. Au fost zile cu activități comune și zile cu activități specifice ciclului primar și gimnazial. Luni a fost ziua gastronomiei internaționale, zi în care elevii au gătit la școală sau au adus produse… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]