Roxana Brumar, omul norocos care educă oamenii mici

– interviu cu Roxana Brumar, directorul Grădiniței “Dumbrava minunată” din Zalău –

Cine este Roxana Brumar, cea căreia îi place să educe oamenii mici?

Îmi place să spun despre mine că sunt un om care iubește copiii și poveștile, iar faptul că am parte de asta în fiecare zi, mă face să mă declar un om norocos. Bucuria de a fi, pe care o văd în ochii copiilor neatinși de griji și presiuni sociale, spontani și de o sinceritate dezarmantă, mă ajută să văd că umanitatea poate fi și nealterată. Da… sunt un om norocos pentru că am șansa de a educa „oamenii mici” și de a învăța de la ei foarte multe „lucruri mari”.

Ce vă place și ce nu vă place la sistemul educațional al grădinițelor?

Vreau să cred că am ajuns la maturitatea de a nu mă împiedica în ceea ce nu îmi place și de a mă axa pe ceea ce îmi place. Poate nu îmi place că sunt prea mulți copii într-o grupă, poate nu îmi place că la ora actuală avem un cost standard per elev mult prea mic pentru a ne încadra în buget, poate nu îmi place că nu reușim să atragem destule fonduri extrabugetare pentru ca lucrurile să funcționeze așa cum ne dorim. Dar îmi place să vin la serviciu într-o grădiniță de poveste, cu colege minunate, cu copii și părinți fantastici. Îmi place că mediul educațional de aici este la standarde europene, copiii beneficiind de săli de grupă, dormitoare și sală de mese, separate. Îmi place că grădinița e dotată cu aparatură de ultimă generație, iar actul educațional este la cel mai înalt nivel. Dar poate cel mai mult îmi place că mă pot bucura de libertatea de a-mi expune părerea în ceea ce privește punctele forte și punctele slabe ale sistemului.

Poate oricine să fie educator și să iubească niște copii care nu sunt ai lui?

Majoritatea oamenilor ar putea fi educatori și atât. Pentru partea cu „să iubească niște copii care nu sunt ai lui”, e nevoie de mai mult. Meseria de educatoare e una vocațională, unde e obligatoriu să ai niște calități: trebuie să fii devotat profesiei, foarte atent la tine și la dezvoltarea ta, creativ, răbdător, responsabil, empatic și mai ales asertiv. Doar cu aceste veleități treci dincolo de meserie și îi iubești pe toți „ca pe copiii tăi”.

Cât de dificil este să lucrezi cu copiii? Dar cu părinții?

Cu copiii e plăcut să lucrezi, atâta timp cât mergi spre ei cu sinceritate și deschidere, trasându-le limite care să le creeze siguranță. În privința părinților, putem aplica aceleași principii și activitatea devine fructoasă, doar atunci când și unii și ceilalți ne setăm pe niște așteptări realiste. Și la acest capitol mă pot declara norocoasă, deoarece de-a lungul anilor am avut parte de părinți din această categorie, cărora le mulțumesc.

Sunteți un educator fericit?

Eu știu că fericirea în accepțiunea ei largă e formată din clipe și că noi oamenii nici măcar nu am putea suporta o fericire continuă. M-aș declara mai degrabă un educator implicat, devotat, pasionat și poate că din aceste motive se cristalizează deseori momente de fericire. Da, ca educator am simțit gustul fericirii și e unul inconfundabil.

Când v-ați dat seama că puteți fi educatoare?

Nu țin minte să-mi fi dorit vreodată altceva. De când am început să vorbesc, voiam „să mă fac educatoare ca mama”. Jucăriile, copiii vecinilor, verișorii, toți au fost la un moment dat în semicerc „cu ochii la mine”… Și uite așa… încet, încet… ceea ce a fost o joacă, a devenit o treabă serioasă de adult și îmi place să spun că a devenit menirea mea în lume. Nu aș schimba cu nimic asta.

Ce vă face să mergeți cu bucurie la grădiniță în fiecare dimineață?

În munca cu oamenii, dar în special cu copiii, fiecare zi e unică, provocatoare și plină de satisfacții. Aici nu e loc de rutină sau de plictiseală, uneori bucuria îmbracă forma unui desen dedicat mie de către un copil, alteori a unei flori culese din curtea grădiniței și oferită cu drag și poate un pupic și o îmbrățișare la plecare, tot bucurie se cheamă. E bucurie în faptul că cei mici au mâncat sănătos, că dorm liniștiți la căldură și că sunt îngrijiți așa cum trebuie. Tot bucurie e atunci când aud cântece și chiote din sălile de grupă sau când la sfârșitul zilei, micuții le spun părinților ce au învățat și, mai ales, că tot ceea ce spune doamna educatoare „e lege” pentru ei și trebuie să devină și pentru părinți. Grădinița în sine e o bucurie!

Care este diferența dintre Roxana Brumar când era copil la grădiniță și copiii de azi?

Cred că diferențele sunt doar de percepție și de nuanță. Probabil că atunci când eram copil și venea Moș Gerilă (actualul Moș Crăciun) la serbări, mă bucuram de cadouri într-un alt fel. În copilăria mea portocalele nu apucau să se strice niciodată, iar ciocolata ascunsă prin dulapuri avea un gust pe care nu l-am mai regăsit nicicând. Cred că eram generația care ne rugam de părinți să ne mai lase puțin afară, pe când acum părinții îi roagă pe copii asta. Dar nu bravez și nici nu cred că e meritul nostru – nu avea ce să ne țină în casă, nu erau programe la TV, nu aveam calculator, de multe ori nici curent. Mă întreb oare dacă am fi avut toate tentațiile pe care le au copiii din ziua de azi, am fi reușit să le facem față?… Cred că nu. Eu acord mare credit acestei generații, sunt copii foarte receptivi și informați. Cel mai important este să îi ajutăm să își dezvolte potențialul și să ne asigurăm că predăm frâiele unei generații sănătoase și competente.
De subliniat ar fi să nu uităm că în goana spre a forma ’’ceea ce va ajunge copilul mâine, el este cineva azi’’ (Stacia Tauscher). Acesta este un citat care mă ghidează și mă face să cred cu tărie că meseria mea e pe lista celor mai importante meserii din lume.

– a consemnat Daniel Mureșan –