Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021, înainte de înregistrarea contestațiilor, au fost publicate pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro. La nivelul județului Sălaj rata notelor de peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 40,3 la sută, în scădere comparativ cu de rezultatele de anul trecut (61,53 la sută). De asemenea, procentul notelor între 5 și 6,99 este de 36,36 la sută, doi candidați au obținut nota 10 la disciplinele de concurs respectiv Consiliere psihopedagogică și Limba și literatura maghiară maternă, iar 171 candidați (44,4 la sută) au obținut note cuprinse între 7 și 9,99. La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 432 de candidați (83,55 la sută) din 517 candidați înscriși. În centrele de evaluare au fost notate 385 de lucrări, întrucât: 46 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar un candidat a fost eliminat. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se pot transmite și prin e-mail, până în data de 28 iulie, ora 12. Rezultatele finale se afișează în 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site. De precizat este faptul că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată respectiv titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, respectiv suplinire, minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
La facultate nu se face aproape deloc metodica, plus de asta sunt putini cei ce au vocatie sau pregatire pentru a deveni profesori. Pe vremuri cei mai buni elevi deveneau profesori!