Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat dezbaterile pe baza proiectului învăţământului preuniversitar din legile educaţiei naţionale, conform Edupedu.ro. Printre amendamentele admise fiind şi introducerea religiei ca disciplină opţională la Bacalaureat.
Elena Hărătău, deputat PNL a anunţat că s-au încheiat lucrările proiectului Legii învăţământului preuniversitar.
„Legea a fost votată în Comisia pentru Învăţământ a Camerei Deputatilor cu 13 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. Aşteptăm ca legea să fie votată, în ansamblul ei, şi în Senat! Începând de mâine ( vineri. nr), vom dezbate amendamentele depuse la proiectul pentru Legea Educaţiei pentru învăţământului universitar.Mulţumim doamnei ministru al Educaţiei, Ligia Deca şi domnului secretar de stat Sorin Ion, pentru participare şi implicare!”, a scris Elena Hărătău pe Facebook.
Mircea Roşca, deputat PNL afirmă la rândul lui că „religia a fost introdusă ca disciplină opţională la Bacalaureat.
„Comisia pentru învăţământ a votat un amendament depus de mine şi alţi colegi, pe care l-am susţinut în cadrul dezbaterilor privind legile educaţiei şi care prevede ca religia să fie disciplină opţională la examenul de Bacalaureat. Această propunere a provocat o dezbatere intensă, pentru că în politica „corectă” – cea neomarxistă ca să nu o confundăm, valorile creştine nu îşi mai au locul şi mulţi s-au împotrivit. Totuşi, le-aş spune acestora să aibă în vedere faptul că valorile lăsate de Dumnezeu au stat la baza societăţilor europene şi americane şi au creat democraţia şi cultura noastră, cu care ne identificăm şi astăzi”, a precizat parlamentarul liberal.
El menţionează că „copiii trebuie să cunoască despre valorile creştine, acele valori care, cu excepţia perioadei comuniste, au stat şi la baza statului român”.
„Să avem un asemenea bagaj precum cel pe care îl găsim în Biblie, majoritatea dintre noi ştiind că este Cuvântul Domnului ce dă viaţă, şi să ne ţinem copiii departe de el, pe lângă faptul că le-am limita dreptul la alegere, pentru noi cei ce credem, le-am limita dreptul chiar la viaţa reală. Ca să fie clar pentru toată lumea: introducerea Religiei ca materie opţională la examenul de Bacalaureat întăreşte democraţia – un sistem care în modelul său clasic american, dar şi în cel românesc, are la bază Constituţia în care se regăsesc toate valorile din Biblie, nu transformă cu nimic statul român, confirmând libertatea de conştiinţă şi de alegere a individului. Cei care doresc să studieze Religia vor putea să o facă şi vor avea şansa să o susţină ca materie opţională la Bacalaureat. Sper ca această prevedere să rămână în legile educaţiei, deoarece religia este o componentă de bază a poporului nostru şi a culturii noastre”, mai afirmă Mircea Roşca.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat dezbaterile pe baza proiectului învăţământului preuniversitar din legile educaţiei naţionale, conform Edupedu.ro. Printre amendamentele admise fiind şi introducerea religiei ca disciplină opţională la Bacalaureat. Elena Hărătău, deputat PNL a anunţat că s-au încheiat lucrările proiectului Legii învăţământului preuniversitar. „Legea a fost votată în Comisia pentru Învăţământ a Camerei Deputatilor cu 13 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. Aşteptăm ca legea să fie votată, în ansamblul ei, şi în Senat! Începând de mâine ( vineri. nr), vom dezbate amendamentele depuse la proiectul… Citeste mai mult […]
După 33 de ani de democrație și religie în școli am ajuns ca elevul să sară cu cuțitul la beregata profesoarei în timpul orei. Guvernanții democrați sunt incapabili să rezolve problema cică, consiliază golanii. În vechiul regim, pt derbedei erau școli speciale, nu era obligatoriu ca toți să facă școala la licee de fițe. Nu, pt elevul născut criminal erau acele scoli speciale cu o curriculă f simplă, ” Apă, paie și bătaie” !