Mesajul Biancăi Lucaciu, singura elevă din judeţ care a avut media zece la Bacalaureat, prin care tânăra şi-a exprimat revolta faţă de sistemul de învăţământ, bazat pe „pile”, a luat prin surprindere conducerea Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, unitatea de învăţământ absolvită de aceasta, tot cu zece pe linie. Cel puţin aşa susţine directorul unităţii liceale, Stelian Flonta. „Mă surprind declaraţiile Biancăi. Atitudinea sa. Pentru noi a fost o elevă foarte bună. Tot timpul am căutat să o scoatem în evidenţă cu fiecare ocazie ivită, având în vedere rezultatele pe care le-a obţinut. Nu înţelegem cu ce am lezat-o, pe parcursul anilor de liceu nu am simţit-o că ar fi nedreptăţită”, a declarat Stelian Flonta.
În scrisoarea publicată pe Facebook, adolescenta mărturiseşte că unul dintre motivele pentru care s-a ambiţionat să fie mereu cea mai bună este pentru că visa momentul în care va susţine discursul de absolvire în faţa colegilor săi şi a profesorilor care au ghidat-o. „Să nu ne mai ascundem după deget. Povestea festivităţii s-a zis pe la toate colţurile din oraş. Şi, când azi mi s-a sugerat că ar fi indicat să o uit şi să nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adică ar trebui să închid ochii pentru a n-a oară şi să fac frumos, ca să arate bine. Să ne înţelegem. EU IUBESC liceul în care mi-am petrecut 4 ani din viaţă. Iubesc pereţii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi şi reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini. Iubesc scările pe care am păşit ambiţioasă şi plină de visuri. Iubesc fiecare detaliu al şcolii aceleia. Îmi respect până la cer şi înapoi profesorii. Nişte profesori extraordinari, care fac din vocaţie ceea ce fac. Nişte profesori care explică de 20 de ori dacă e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumoşi, deosebiţi, cărora le pasă. Am ales acea şcoală pentru că mama mi-a garantat corectitudine şi dascăli de excepţie. Şi de a doua chiar am avut parte. Fără profesorii extraordinari care au investit atât de multă încredere în mine,fără aceste persoane minunate, care îmi sunt atât de dragi, nu aş fi reuşit absolut nimic. (…) Festivitatea. Credeam că 29 mai e acea zi. Însă nu ştiam că mi se pregătise o surpriză. Şi am fost pusă în faţa faptului împlinit. Nu mă aşteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generală 10, mă implicasem în activităţi extraşcolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. Nu contest valoarea nimănui. Am avut ocazia să cunosc oameni inteligenţi şi ambiţioşi, care au avut rezultate bune. (…) Credeam că voi auzi un mulţumesc sincer, că mi se vor recunoaşte meritele. În schimb, m-am simţit umilită, trădată. Unii au preferat să facă pe altcineva să se simtă bine, chiar dacă ştiau că asta m-ar afecta. Nimic nu a mai contat. Eu eram doar Lucaciu. Şi atât. Fata mamei. Din nou. Scuze că am un nume neimportant. Eu sunt aia… Tâmpita aia care nu dormea nopţile şi învăţa de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit să termine cu 10, sperând să facă un discurs emoţionant, să mulţumească profesorilor şi părinţilor. Am fost dată la o parte cu piciorul. Am jucat rolul de figurant într-o scenetă ieftină. Într-un spectacol care a fost astfel regizat încât să fie închinat cuiva”, a scris Bianca pe site-ul de socializare.
În replică, directorul Colegiului din Şimleu spune că fiind vorba de o diferenţă foarte mică între mediile celor două absolvente, cea de-a doua tânără având media generală 9,98, s-a decis ca în acest an să se acorde două premii de onoare ale şcolii. „Au mai fost ani când am avut situaţii similare. Şi cealaltă absolventă a obţinut rezultate deosebite de-a lungul celor patru de liceu, au fost chiar la olimpiade împreună. Astfel, am decis să acordăm ambelor eleve premiul de onoare al şcolii, premiu ce se oferă celor care obţinut rezultate foarte bune atât la învăţătură cât şi la activităţile extraşcolare. Îmi pare foarte rău pentru situaţia confuză. Nu am vrut şi nici nu ne-am aşteptat să-i provocăm asemenea neplăceri”, a explicat Flonta. Acesta a mai adăugat faptul că, având în vedere că la această unitate liceală nu sunt foarte mulţi elevi cu rezultate deosebite, se încearcă evidenţierea celor merituoşi cu orice prilej. „Noi nu avem elevi foarte mulţi cu rezultate extraordinare, cum este, de pildă, CNS Zalău, iar atunci când avem câţiva încercăm să-i evidenţiem cu orice ocazie. Şi în acest an am încercat să-i sprijinim pe toţi elevii noştri. Într-adevăr am trimis şi Primăriei lista cu ambele eleve, însă sprijinul din partea administraţiei locale a fost oferit doar Biancăi. A fost decizia lor”, a mai precizat directorului liceului şimleuan. De altfel, Bianca şi-a manifestat destul de clar recunoştinţa în mesajul său: „Sper doar atât – că nimeni nu va mai trăi ce am trăit eu. Şi că nimeni nu va mai accepta corupţia. Fac parte din generaţia aceea care vrea o altă Românie. Una mai bună. Şi nu vreau să mă obişnuiesc cu cea de acum. Că aş ajunge ca alţii – aş tolera-o. Şi chiar dacă nu pot schimba nimic, chiar dacă sunt prea mică, măcar ştiu că am încercat. Şi dacă mi-aţi luat bucuria festivităţii, nu vă las să mi-o luaţi pe cea a reuşitei recente. Niciun comentariu răutăcios nu mă mai poate afecta. Le-am auzit chiar pe toate. Le mulţumesc oamenilor care au crezut în mine: domnul primar, Septimiu Ţurcaş, care a fost cinstit şi nu a acceptat nicio presiune, doamna director, Liliana Câmpan, profesorii mei, familia şi prietenii. Colegii din şcoală şi de generaţie, care mi-au scris mesaje şi mi-au spus că i-am făcut să creadă că oricine poate reuşi. Exact asta îmi doream. Să înţelegeţi că oricine poate zbura cât de sus vrea!”.
De cealaltă parte, mama tinerei susţine că fiica sa a vrut doar să transmită un mesaj elevilor mai mici, neaşteptându-se ca lucrurile să ia amploare. Aceasta a mai adăugat că, având în vedere că trebuie să mai obţină de la unitatea de învăţământ o adeverinţă pentru înscrierea la facultate, Bianca a decis să se limiteze doar la mesajul postat pe site-ul de socializare, fără alte declaraţii. „Nu ne-am aşteptat ca mesajul să devină viral. Era adresat elevilor mai mici. Lucrurile au luat amploare, intenţia sa nu a vrut să facă cuiva vreun rău. A scris despre ce se întâmplă în sistem, la modul general. Şi eu sunt cadru didactic, iar elevii mi se plâng zilnic despre nedreptăţi. În plus, de la Colegiu mai are nevoie de o adeverinţă pentru înscrierea la facultate şi ni s-a spus că secretara este în concediu până marţi. Tocmai în această perioadă… . Sper să ni se eliberezeă la timp această adeverinţă”, a declarat mama Biancăi.
Cu toate că tânăra care şi-a petrecut anii de liceu pregătindu-se pentru concursuri, la care a avut rezultate excepţionale: 30 de premii în patru ani – 16 premii pe podium la fazele județene, trei mențiuni la fazele județene şi 11 premii la etapele naţionale; a avut o dezamăgire în ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de fericire şi izbândă, a reuşit să devină vocea generaţiei sale prin mesajul transmis, dar şi să îşi ia, oarecum, revanşă când a devenit singurul candidat din Sălaj cu media zece la Bacalaureat. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că lucrările s-au corectat în alte judeţe. Comentariile gen << n-ar fi luat 10 dacă ar fi corectat zălăuanii>> nu îşi au sensul. O lucrare de 10 e o lucrare de 10. Mai luasem 10 pe o lucrare corectată de profesorii din Zalău şi în a 8-a. Dar m-am bucurat pentru că am avut garanţia că totul se va desfăşura corect. Şi rezultatele au demonstrat asta”, a mai scris Bianca.
De altfel, rezultatele examenului maturităţii au evidenţiat şi diferenţa între ea şi cea cu care a fost nevoită să împartă titlul de şefă de promoţie. Mai exact, cele 34 de sutimi diferenţă au făcut ca cele două să fie despărţite de mai bine de 20 de locuri în ierarhia judeţeană.
Potrivit unor surse, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, cea de-a doua şefă de promoţie, din acest an, a Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei este Marina Ungur, fiica unui profesor din cadrul unităţii liceale.
Multă frustrarea a adunat această individă, atacă nu numai profesorii şi colegii îl atacă şi pe propriul tată. Cică o hărţuia şi nu era capabil, în unele zile, să asigure pâinea familiei, adică era un sărăntoc. Rog şimleuanii să posteze, cine este acest individ, chiar era un sărăntoc ?
Da ”zalauanule” era un mare lenes si ingamfat si de aici se trageau neajunsurile.
Si la CNS Zalau s-au folosit de elevi ((cand cu Tuduce!) sa pangareasca sistemul: si prinde. De altfel, asa se petrec lucrurile de la revolutie incoace
Numele directorului nu este Vasile. Mai documentațivă! Sau nu vorbim de același director?
Eu nu înțeleg două lucruri:
1. dacă profesorii au fost nedrepți cum de i-au dat note maxime? Deci înseamnă că nu era de 10 la toate disciplinele, dar ei i-au dat 10 la aproape 20 de materii pe an, timp de 4 ani;( eu așa cred…la unele materii nu putea fi de 10, de exemplu la sport, dacă toată ziua a stat în casă și a învățat nu avea condiție fizică)!!!
2. dacă tot e așa corectă de ce nu a luat atitudine la festivitate? Atunci trebuia să părăsească masa festivă sau să spună ce avea de spus că doar a avut acces la microfon;
Sincer, nu cred o iotă din ceea ce spune fata asta la adresa profesorilor ei! Nu cred că îî apreciază deloc! A luat note maxime la bac și premii la concursuri! A pomenit vreun nume de profesor???!!! NUUUUU!!!
Genetic trebuia să moștenescă ceva și de la tatăl ei!
Îi doresc numai bine, dar cred că în viață e nevoie și de puțină smerenie! Și mai cred că domnul director de la acel Colegiu le-a transmis profesorilor să aibă grijă de ea…că doar era printre preferate …la așa note…zic și eu…Cine știe, poate profesorii de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu nu mai dau medii de 10 așa ușor de acum … Nu de alta dar riscă să fie acuzați că favorizează pe unu pe altul! Și ce naiba e așa important să iei 10??? Importat e ce faci după ce termini liceul!
Și mai important e să fii OM! CEEA CE LA ACEASTĂ ELEVĂ DE 10 NU AM VĂZUT! Pe ea o stresează viața altora. Nu se poate bucura de viața ei, decât făcând circ!
Dragi tovarasi,daca tot a hotarat conducerea liceului sa aiba doua sefe de promotie ,cu medii diferite!!!! ,de ce nu a ales sa aiba 10 sefi de promotie? Carcotasilor de mai sus,sa va fie rusine ca incercati sa acoperiti niste nesimtiti. Nu Bianca a fost invitata sa tina discursul seffului de promotie ci Marina,care avea media mai mica decat Bianca.Daca nici asta nu e nedreptate atunci va puteti lua de mana cu neocomunistii care conduc tara asta la acest moment ,si sa va aruncati in mare!
Bianca a ținut discurs!!!!!!! DA, a fost a doua la discurs! Eu am fost acolo!
Oare ce a câştigat frustrata asta făcându-şi de ruşine colega ? A dat o palmă la un căcat !
Profesorii is de vina, aia de acolo, atata o pupat-o in fund, atata o promovat-o si atata o laudat-o, numai de ea vorbeau, de parca era Dumnezo’, si ea le-o dat-o acum! Fain! Singura motivatie a ei o fost nota 10! Ce sa stie, ce sa cunoasca, ce abilitati, ce obiective pe termen mediu si lung, ce bunastare, ce respect, ce virtuti, ce valori domle! NUMAI 10 si invidie cat cuprinde! Ce pile domle cand termini cu zece si rivalul cu medie sub tine cu tatasu in scoala! Despre ce vorbim!
Rusine sa va fie ca mediatizati mofturile fara sens si pline de frustrare ale acestei dudui! Sunt o gramada de elevi buni in jud. Salaj care s-au remarcat prin cunostintele acumulate, nu prin medii de 10 , dar care nu au facut atata bravada si nu s-au smiorcait pentru faptul ca nu au tinut un amarat de discurs infantil.
Pana la urma, scrisorica asta, a alungat monotonia, nu?
Ca-n rest … „toate-s vechi si noua-s toate”
Pentru toti parvenitii si incultii:
Locul intai poate fi doar unul , nu se imparte.
Surprinzator cati ati comentat impotriva acestei domnisoare,postaci cu interese ascunse.
Doar e in joc functia unui gunoi stalp de sustinere al sistemului ticalosit.
Cinste tie Bianca!Nici o data sa nu mai taci, atunci cand ti se fura un drept castigat prin munca.
de locul I ex-aequo ai auzit? Mai citeste, mai invata! Cu ce a gresit conducerea acestui liceu prin faptul ca a mai acordat si altei eleve, cu o lipsa de doua sutimi, acest titlu? Pana la urma s-au bucurat doi copii de aceleasi merite si performante, nu unul! Cam lunga si prea siropoasa dramoleta asta. Nu neg sistemul de pile din sistem, exista cu varf si indesat insa daca tot s a vrut circ si panarama, asta e cel mai prost si slab exemplu. Tradeaza multe trasaturi urate ale acestei fete, iar una din ele este egoismul si stima scazuta de sine, neacceptarea egalului si lipsa totala de altruism, de colegialitate! Prin ceea ce a facut, ca amploare si fel de redare, de parca ar fi crucificat-o careva. Alti copii, cu adevarat distrusi de sistem sau care au ramas marcati de nedreptati uriase, nu mai spun nimic ci isi poarta singuri crucea. Aici, pentru ca un alt copil, indiferent al cui ar fi fost dar cu o medie de 9,985, e pus la zid pentru ca a primit si el felicitari, pentru ca la asta se reduce istoria de cinzeci de pagini a „scriitoarei” Sa fim rezonabili!
*cincizeci
Am citit foarte mult dar nu am auzit nici o data de locul 1 ex aequo.Na nu toti am citit aceleasi carti.Referitor la gresala conducerii: Regula e clara se acorda titlul de sef promotie elevului care incheie studiile liceeale cu cea mai mare medie.Nu exixta nici o paranteza ca ar trebui impartit cu cineva care are o medie mai mica , fie si cu o sutime.Eu am citit tot ce a scris Bianca si chiar nu am vazut nici un atac la persoana la adresa celeilalte fete.Sa ridicat si a spus adevarul asa cum e.
Pai daca tot au numit doi sefi de promotie, de ce nu au numit cinci?ba nu, de ce nu zece, sau mai bine pe toti sa-i faca sefi de promotie ca, vorba ceea “toti au muncit saracii”Acuma care pe unde au putut, uni prin baruri altii prin cafenele cluburi “da odata termina si eii liceul
Hai sa fie toti sefi de promotie.
Dar hopa ca e o problema:
-nu la toti le lucreaza parintii in liceul unde le termina odraslele.
Hai sictir cu sistemul vostru de invatamant!
Pai daca tot au numit doi sefi de promotie, de ce nu au numit cinci?ba nu, de ce nu zece, sau mai bine pe toti sa-i faca sefi de promotie ca, vorba ceea „toti au muncit saracii”Acuma care pe unde au putut, uni prin baruri altii prin cafenele cluburi „da odata termina si eii liceul
Hai sa fie toti sefi de promotie.
Dar hopa ca e o problema:
-nu la toti le lucreaza parintii in liceul unde le termina odraslele.
Hai sictir cu sistemul vostru de invatamant!
Bianca are dreptate pe alocuri. Dar nu uita draga Bianca, primarul tau iubit l-a promovat pe fratele deputatului Lucian Bode, fara nici un merit, din functia de mistretar sef la Balc, la un post de vames la Vama Zalau! Sper ca nu vrea sa te promoveze tot asa! Tu vezi-ti de treaba, invata, dar nu pentru note, notele vin si trec. Mistretii raman! Si se stransforma in vamesi!
Fata asta a invatat singura ca nu a avut bani de meditatii, nu a luat nicio ora trebuie apreciata a facut o munca titanica pt ca se stie ca la clasa nu se face nimic
Dl primar Turcas multumim pt dezinsectie
de ce stergeti comentariile care nu va sunt pe plac? adevarul este ca nu doar ca ati gresit numele directorului, ci si ca veniti cu articolul asta la spartul targului, dupa ce a fost fumat in toata presa!! incercati cumva sa spalati rusinea directorului??? de ce nu ati vorbit si cu dna pop, sefa de la inspectorat? sa vedem cum isi salveaza colegul de partid?
atata tam tam pentru doua sutimi, altfel, tot un zece si acela. daca din asta se fac eo depresie si o cascada de vorbe patimase, ce va face tanara aceasta cand se va lovi in viata de situatii asemanatoare, insa cu consecinte de o mie de ori mai grave? Nici nu s epoate citi postarea ei, este ceva de speriat, un roman scris prost, repetitiv, patimas si care dezvaluie niste fatete interesante ale personalitatii ei. Sigur, nu trebuiau acordate doua titluri, asta e clar insa pentru ce atata tragedie shakespeariana? trist…
Daca dezinsectia se face pe ploaie are efect ??
daca substanta a apucat sa stea macar o jumatate de ora pe uscat, are efect.
Zalauanii nu au dat la evaluara niciun 10 , dar profesorii simleuanii v – au dat desi eleva de 10 este din Simleu ; rusine
La acest liceu nepotismul e in floare” , saracii”copii pe langa materii multe si inutile sunt si prof.care nu prea au treaba cu …….
consider ca s-a produs o incorectitudine fata de Bianca, deoarece daca ne punem in locul ei, inainte cu cateva luni de festivitate, cand se trudea sa invete si sa scoata o medie generala de 10, in mod sigur isi imagina cum va fi festivitatea avand-o pe ea ca sef de promotie… era un vis frumos pentru ea, care a fost „distrus”, datorita directorului liceului sau celui care a avut ideea de a mai aduce inca un sef de promotie, neputand spune ca e vina celeilalte fete (ca doar ea s-a bucurat cand i s-a propus sa fie sefa de promotie). Sunt de parere ca a devenit un subiect viral acesta, si poate ca nu ar fi trebuit, dar trebuie sa ne gandim ca aceasta fata a suportat frustrarea cateva zile, sau chiar mai mult, si nu e placut, chiar daca multi nu inteleg
Atunci cand iti ceri drepturile fatis si cu responsabilitate esti considerat egoist si lipsit de colegialitate…Total eronat!Aceasta eleva a mucit si a facut performanta. Nu avea de ce sa se smereasca fariseic!…cu toata parerea de rau pentru postura in care este pusa colega ei! Cei mai maturi trebuiau sa nu o puna in aceasta situatie! Si in sport o sutime face diferenta dintre locul unu si locul doi! Nici aici nu este cazul pentru o exceptie! Exceptiile in acordarea aceleiasi distinctii este atunci cand rezultatele sunt EGALE! Iar in acest caz NU SUNT! Acesta este statusul lucrurilor si acest status trebuia respectat! Declaratiile directorului sunt penibile!Mai sanatos era sa nu spuna nimic! Eu am intrat la universitate prima cu o diferenta de 5 sutimi fata de colega mea din liceu. Eu am beneficiat de bursa de merit, ea nu, pentru ca bursa de merit se acorda unui singur admis: celui care are cel putin media 9,95 la admitere. Deci, sa nu mai prolifereati idei gresite. LESS IS MORE cum se spune in unele parti.
Sa nu imi spuna mie ca in patru ani de zile, nu a fost ajutata pe ici, pe colo…in locurile esentiale.
Daca ar fi cinstita cu ea insasi ar recunoaste ca in realitate acea medie de zece este zece curat doar pe hartie…
Este valabil pentru toate situatiile similare (au trecut si altii prin asa ceva si se stie cum stau lucrurile).
Altfel, succes in continuare si multa munca (fara a pune neaparat notele pe primul loc)!
notele sunt cele care iti confirma si iti dau satisfactia succesului
Se vede faptul ca cea mai mare parte din cei care au postat nu au fost niciodata de 10 nu au luptat niciodata sa fie primii. Da este ff frustrant dupa 4 ani de munca sa fi trecut pe locul 2. Si apropo 30 de sutimi e enorm uitativa la o admitere dsau la formula 1 sa vedeti ce inseamna 30 de sutimi . Te face invins sau invingatot