A fost doar o chestiune de timp să vină şi rândul elevilor la încasat ponoasele „războiului rece” dintre Primăria Municipiului Zalău şi Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj. După ce multe proiecte care vizau municipiul sau judeţul au murit în faşă, din cauza disensiunilor iscate pe acelaşi eterne motive politice, iată că şi propunerea elevilor zălăuani prin care şi-au exprimat dorinţa cât se poate de firească de a avea, aşa cum exista pe vremuri în oraş, un cinematograf, a pierit. Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj a trimis săptămâna trecută o scrisoare Consiliului Local (CL), prin care propuneau reabilitarea şi redeschiderea cinematografului din Zalău. CL a transmis iniţial o lista cu obiectivele de investiţii pe care Primăria doreşte să le dezvolte în Zalău, însă din lipsa banilor cele mai multe nu se pot realiza.
Primăria acuză Consiliul Judeţean că nu a transmis aceste propuneri Guvernului, fapt pentru care, încă o dată, dorinţele fireşti ale zălăuanilor rămân la stadiul de visuri, din cauza veşnicelor neînţelegeri dintre CL şi CJ. Primăria a trimis un răspuns CJE la propunerea acestora privind redeschiderea cinematografului. „Interesul elevilor sălăjeni, pe care afirmaţi că îi reprezentaţi, pentru a avea un cinematograf în Zalău ne bucură, deoarece vine în sprijinul demersurilor de a obţine fondurile necesare demarării investiţiei de reabilitare a fostului Cinematograf Scala, pe care Primăria Municipiului Zalău le-a transmis către Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii, ambele structuri subordonate Guvernului României. Facem această precizare deoarece am observat un interes faţă de subiectul deschiderii unui cinematograf în Zalău şi din partea premierului României, Victor Ponta, în timpul ultimei vizite în Zalău şi considerăm că demersul Consiliului Judeţean al Elevilor Sălaj, alături de cele făcute în ultimii ani de primărie, pot duce la reconsiderarea alocărilor de la bugetul de stat şi la cuprinderea cinematografului pe lista obiectivelor finanţate de Guvernul României. Nu în ultimul rând, am transmis Consiliului Judeţean Sălaj lista cu obiectivele de investiţii pe care dorim să le dezvoltăm în Zalău şi pentru care, în bugetul local, nu avem banii necesari. Din păcate, Consiliul Judeţean Sălaj nici măcar nu a transmis către Guvernul României priorităţile de investiţii pe care zălăuanii şi le doresc, aşa cum este şi cel faţă de care vă exprimaţi interesul. Apreciem interesul vostru şi sperăm că şi alte structuri ale societăţii civile se vor alătura nouă, pentru ca, prin mesajul nostru, să reuşim să fie reconsiderate criteriile de alocare a fondurilor de la bugetul de stat, pentru ca Zalăul să fie repus pe harta investiţiilor pe care Guvernul le finanţează în România”, a spus Radu Căpîlnaşiu, primarul Municipiului Zalău.
Ce mai putem adăuga? Doar că atâta timp cât politicul va trona în aceste instituţii, cu interese cu tot, şi va fi pus mai presus decât interesele cetăţenilor, nu se va schimba nimic. Iar propunerile de acest gen vor rămâne mereu suspendate între orgoliile, poliţele şi interesele care vor măcina orice tenatativă de conlucrare, sprijin şi respect între cele două instituţii, faţă de cetăţeni.
[…] A fost doar o chestiune de timp să vină şi rândul elevilor la încasat ponoasele „războiului rece” dintre Primăria Municipiului Zalău şi Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj. După ce multe proiecte care vizau municipiul sau judeţul au murit în faşă, din cauza disensiunilor iscate pe acelaşi eterne motive politice, iată că şi propunerea elevilor zălăuani prin care şi-au exprimat dorinţa cât se poate de firească de a avea, aşa cum exista pe vremuri în oraş, un cinematograf. Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj a trimis săptămâna trecută o scrisoare Consiliului Local (CL), prin care propuneau reabilitarea şi redeschiderea cinematografului din …read more […]