Cadrele didactice care sunt angajate pe perioadă determinată şi au obţinut cel puţin nota şapte la concursurile de titularizare în ultimii şase ani vor putea fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ în care predau. Ordonanţa de urgenţă care le permite dascălilor să se titularizeze în baza notei obţinute în anii anteriori a fost aprobată de Guvern miercuri, 9 aprilie.
În această situaţie se regăsesc aproximativ 25 de dascăli sălăjeni, potrivit informaţiilor primite de la Viorel Lung, inspector resurse umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Legea Educaţiei a fost modificată la o săptămână după ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei de neconstituţionalitate a articolului care le permite cadrelor didactice să se titularizeze în baza rezultatelor la examenul de titularizare din ultimii şase ani. Astfel, în ordonanţa aprobată de Guvern, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au adus o serie de clarificări în ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice titularizabile. Se precizează faptul că nu există două procedee de titularizare diferite şi totodată, este definit conceptul de viabilitate a postului.
„Articolul precizează că toate cadrele didactice promovate cu minimum şapte la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii şase ani şi care sunt angajate deja pe baza contractului individual de muncă pe perioadă determinată pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau”, se menţionează într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei. Decizia se va lua în urma şedinţei publice a inspectoratului şcolar judeţean şi numai dacă postul didactic/ catedra sunt vacante şi au viabilitate. Conceptul de „viabilitate a unui post/unei catedre” presupune existenţa postului/catedrei pe durata unui nivel de învăţământ. „Existenţa şi necesitatea lor se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru în vigoare şi de alte variabile specifice judeţului/ municipiului din care face parte unitatea de învăţământ”, a mai precizat sursa citată.
Curtea Constituţională a decis în 27 februarie că „prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale sunt neconstituţionale”, iar în 3 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial motivarea acestei decizii. Potrivit motivării, “insuficienţa numărului de cadre didactice nu justifică denaturarea regimului juridic al unei instituţii (…) şi crearea unei modalităţi paralele de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar”.
Până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, profesorii cu note peste şapte la titularizare, dar care nu au prins post în anul în care au dat examenul pentru că notele concurenţilor au fost mai mari, puteau să folosească nota de la acel examen timp de şase ani pentru a încerca să se titularizeze.
[…] Via: Profesorii pot deveni titulari în şcolile în care predau ca suplinitori […]