Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, organizează în această perioadă o serie de sesiuni de formare adresate cadrelor didactice, având ca obiectiv general îmbunătăţirea competenţelor participanţilor în vederea implementării Proiectului Naţional ,,CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”.
Proiectul presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de tigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi de luare a deciziilor.
La finalul sesiunilor, participanţii vor dobândi cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice, care să faciliteze promovarea comportamentelor şi abilităţilor de viaţă sănătoasă în rândul copiilor din grupa mare şi a elevilor din clasa pregătitoare: cunoaşterea aspectelor legate de importanţa prevenirii, de la vârste cât mai mici; cunoaşterea modalităţilor de a promova şi dezvolta abilităţile şi resursele personale ale copiilor; cunoştinţe despre cum să promoveze stiluri şi obiceiuri de viaţă sănătoase care să acţioneze ca elemente de protecţie faţă de alternative nocive; cunoaşterea strategiilor care îi ajută pe copii să se dezvolte sănătoşi şi cum să se ferească de comportamentele periculoase; identificarea principalelor etape în planificarea, implementarea şi evaluarea proiectului.
La cursuri s-au înscris 60 de cadre didactice din învățământul preșcolar din municipiul Zalău, care după derularea sesiunilor teoretice, vor implementa proiectul la următoarele grădinițe: Ion Creangă, Căsuța cu Povești, Dumbrava minunată, Voinicel, Grădinița nr. 12, Grădinița nr. 5 și Grădinița nr. 8.
Alea-s mere cu ceară pe ele, că prea strălucesc. Caz tocmai bun pentru simpozioane despre alimentație sănătoasă și non-cancerigenă!