Profesorul de matematică Vasile Bulgărean, directorul Colegiului Național “Silvania” Zalău: ”Singurul nostru drum este excelența, la care au luat parte profesorii și desigur, elevii”

Profesorul de matematică Vasile Bulgărean este directorul celei mai prestigioase unități de învățământ liceal din Sălaj – Colegiul Național Silvania (CNS) Zalău. De peste trei decenii a pregăit mii de elevi și dacă ar fi să o ia din nou de la capăt ar alege aceeași  drum – profesor de matematică.

Reporter (R) – De cât timp sunteți profesor și cum ați ajuns să practicați această meserie?

Vasile Bulgărean (V. B.) – Sunt profesor de 31 de ani. Mi-am dat toate gradele, mi-am dat doctoratul în anul 2014 ”Studiul grupului de izometrii”, teza de doctarat avându-l ca și coordonator pe profesorul universitar  Dorin Andrica. Desigur, mă întorc la orgini. De ce matematică? Pentru că în școala generală din Zalnoc, învățătorul meu, Man Aurel – Dumnezeu să-l ierte, a descoperit undeva că am așa, un ”filon” spre matematică. Toți anii mei de școală generală au fost ”dominați” de matematică. Am avut colegi foarte buni în școală, nu am avut premii pentru că erau mai buni decât mine, dar de fiecare dată luam o mențiune pentru rezultate deosebite la învățătură, la matematică. Am știut de atunci, din școala generală, că voi merge spre această zonă: învățământ – profesor de matematică. În anii ‘80 am venit ca și elev la CNS, la vremea respectivă Liceul de Matematică-Fizică. În treapta a doua, pentru că atunci era o nesiguranță dacă nu intri la facultate, în anul 1982, am dat admitere la Liceul Industrial nr. 1, profil Electro, iar în anul 1984 am finalizat liceul acolo, astăzi Colegiul Tehnic API. Am dat admitere la facultate, am finalizat studiile universitare și apoi am fost repartizat la Balc – județul Bihor. În 1990, chiar la început de an, am venit la API și am fost titular până în anul 2008. De atunci sunt titular la CNS (undeva invers decât studiile liceale).

Rep.: Dacă ați fi la început de drum și ați avea 18-19 ani, ce decizie ați lua? Ați alege să fiți tot profesor de matematică?

V.B.: Dacă mă raportez la partea financiară, cred că nu. Pentru că este mult mai tentant ca terminând facultatea de matematică să nu vin în învățământ, ci să mă duc într-o zonă în care se câștigă mai bine. Dar, dacă mă raportez la toată activitatea mea, mie mi-a plăcut foarte mult și îmi place la catedră. Deci, cred că tot profesor m-aș face!

Rep.: Director vs profesor? Cât de mare vi se pare diferența între a fi un simplu profesor și un director?

V.B.: Este o diferență destul de mare, dar nu este ceea ce se așteaptă foarte multă lume. E mult mai bine să fii profesor decât director. Orice școală trebuie să aibă un conducător, un manager. Sigur, pe lângă calitățile necesare, care ar trebui să caracterizeze un manager, orice profesor poate să fie director, mai ales dacă îndeplinește condițiile: studiile, înscrierea în corpul de experți și așa mai departe. Directorul are mult mai multe responsabilități. În zona în care suntem noi, acum, în 2020, directorul este un fel de servitor. De ce? Pentru că legislația nu avantajează direcțiunea. Nu avantajează managerul. Cadrele didactice sunt încadrate prin Inspectoratul Școlar, prin urmare nu pot să participe la actul de de numire. Este problematic și din prisma faptului că directorul trebuie să armonizeze relația elev-părinte. Mai nou, relația cu părinții a devenit una nu tocmai bună. Este extraordinar ca părinții să participe la actul educațional, dar nu așa cum se se întâmplă acum în România. Implicarea părinților presupune, din punctul meu de vedere, acceptarea regulilor școlilor. Noi trebuie să stabilim niște reguli, să-i obișnuim pe elevi cu acestea. De exemplu, noi încercăm să îi obișnuim să nu aibă telefon. Acasă au toată ziua telefon. De asemenea, noi, colegiul, îi obișnuim să vină în uniformă, iar părinții sunt revoltați. Noi îi obișnuim pe elevi să ajungă la cursuri la ora 8, iar foarte mulți părinți încearcă să îi salveze, dacă pot să spun așa, că întârzie din diferite motive. Nu! Regulile trebuie să fie reguli și cred că părinți trebuie să participe la toate aceste aspecte. Până la notă! De regulă, părintele participă strict, în sensul ca elevul, copilul, să aibă note mari. Nu este în regulă. Părinți sunt focusați pe ideea că elevii au nevoie de note mari. Acum, în prezent, aceste note contează în proporție de 20 la sută și vă spun că este un procent nesemnificativ pentru a stresa un elev să ia numai note mari. ”Alergând” după aceste note se pierde ceea ce este mai important: acumularea de cunoștințe. Elevii sunt în perioada de formare, care este mult mai importantă decât nota 9 sau 10. Viața ne așează la un moment dat în funcție de cunoștințe care au fost acumultate în perioada de liceu. Cunoștințele unui elev se acumulează în gimnaziu și în liceu, nu după 20 de ani!

Rep.: Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de profesor? Dar de director al acestui colegiu?

V.B.: Toate satisfacțiile unui dascăl, inclusiv a unui director la o unitate de învățământ, sunt în zona elevilor. De-a lungul acestor 30 de ani de activitate, am avut foarte multe rezultate și îmi este foarte greu să enumăr doi-trei elevi pentru că nu este sugestiv. Am avut rezultate și sunt încântat de toată munca mea de până acum vis-a-vis de rezultate. Am pregătit foarte mulți copii care au studiat mai departe, la universități, și s-au validat, în timp, pe baza matematicii. Și acum mai primesc mesaje și vorbesc cu foști elevi care îmi spun despre succesul lor în acest domeniu. Succesul foștilor sau actualilor elevi compun pentru mine această satisfacție. Eu am fost director zece ani la Școala ”Corneliu Coposu”, e o împlinire mare pentru că atunci când am fost numit în această funcție eram singurul angajat al școlii; în anul 1997 acolo nu existau profesori, nu existau elevi. Am construit o școală de la zero: prin selecția cadrelor didactice, selecția claselor. Când am plecat de acolo am reușit să las în funcțiune totul, exact cum este acum: toate corpurile de clădire, sală de sport, împrejmuiri. Aceasta este o mare satisfacție.

Rep.: Ce se întâmplă cu clădirea CNS, de ce nu se renovează la fel ca alte instituții? Există posibilitatea accesării fondurilor europene, de ce nu se face nimic?

V.B.: Am venit la CNS în anul 2006. Aici era deplorabil, dar am reușit să reabilităm corpul C, sala de sport. De asemenea, în corpul B am reușit să schimbăm tâmplăria și instalația electrică, atât cât s-a putut. Sigur că este o neîmplinire a mea, dar nu depinde de mine pentru că multe din lucrurile acestea s-au făcut printr-o forțare a legii. Eu eram undeva la limita legii, pentru că din anul 2003 Biserica Reformată a depus o cerere de retrocedare a clădirii, plus terenul. Și atunci nu poți din punct de vedere legal să faci investiții. Nu am putut să accesăm fonduri europene pentru reabilitare, pentru că noi nu suntem proprietari. Sunt sincer și vă spun că ne chinuim aici cum putem. Suntem în litigiu. Procesul a ajuns la Înalta Curte și am crezut că o să se dea o sentință și au întors-o din nou, de la Înalta Curte la Curtea de Apel Cluj. Nu putem să facem nimic! Totuși, în fiecare an, cu sprijinul primăriei mai facem câte un pas. Știți, se întreabă părinții de ce Corpul A este așa, în această stare. Aici geamurile sunt foarte mari, dacă le deschidem există un risc ca multe să cadă. Poate mulți nu știu că geamurile din Corpul de clădire A sunt cele originale din anul 1902. Noi nu putem interveni pentru că este clădire de patrimoniu. Nu mai spunem câte probleme sunt în fiecare an la acoperiș. Țigla este cea originală. La furtuna din luna mai a anului trecut s-au spart foarte multe țigle pe care le-am înlocuit. Sunt multe… și este foarte complicat să acționezi asupra clădrii, cel puțin în Corpul A. Am acționat și în Corpul B, care este în litigiu. Practic cele două corpuri, A și B, sunt în litigiu, unde nu putem interveni. Excepție face Corpul C, unde am realizat o reabilitare în anul 2007. În prezent nu avem nicio posibilitate. Cred că nu s-a procedat corect de către Biserca Reformată, care nu știu spre ce se îndreaptă. Noi am făcut un proiect, în perioada 2008-2009, prin care doream să reabilităm în totalitate Corpul A, în valoare de 80 de miliarde de lei. Atunci se puteau accesa proiecte, erau foarte mulți bani europeni pentru reabilitări de școli. Acest proiect l-am realizat în condițiile în care totuși se va da un verdict. Din 2003 până în 2020 sunt 17 ani, e foarte mult. Biserica dorește retrocedare, clădirea este a statului român.

Rep.: Care este secretul înaltei ținute ce face renumele acestei instituții de învățământ sălăjean?

V.B. : Nu pot să spun că este un secret. O școală nu se poate clădi în scurt timp. S-a dus acest renume chiar din anii 50′-60′, când directorul liceului era domnul Fărcaș. Majoritatea managerilor s-a preocupat să aibă un corp profesoral foarte bine pregătit. Sigur, degeaba un dascăl este foarte bine pregătit dacă nu are loc și selecția elevilor. În acei ani, această selecție s-a făcut și prin numărul de clase, care era unul mic. Accesul era destul de greu. Dacă vroiai să vii din Zalnoc la Liceul de Matematică Fizică nu prea se putea, nu erau șanse. Selecția elevilor în anii ‘80 era foarte bună. Predecesorii mei au căutat să țină un corp profesoral foarte bine pregătit și să facă o selecție bună a elevilor. Acest lucru se întâmplă și acum. Când eu am venit aici, erau zece clase pe nivel și acum sunt opt clase pe nivel. Dacă populația școlară a județului este în scădere, era normal să facem și noi acest lucru, tot printr-o scădere. Ne-am adaptat și am adus o clasă de a V-a, o pepinieră pentru liceu. O altă parte care a dus în timp la renumele acestei instituții este și faptul că elevii au urmat cursurile universitare. Alte licee din Zalău oferă și alte oportunități elevilor. Singurul nostru drum este excelența, la care au luat parte profesorii și, desigur, elevii. Ținta acestui colegiu este excelența. În anul 2014, cu sprijinul primăriei, având modele din alte județe am înființat Centrul Județean de Excelență. El funcționaeză pe lângă CNS tocmai pentru  a veni în această idee a excelenței. De la an, excelența crește. Am micșorat numărul de clase, dar am mărit numărul de elevi care au accesat performanța. Vă dau și un exemplu. În anul 2007 am avut la etapa națională aproximativ 45 de elevi participanți, iar anul acesta 89 de elevi. Noi ne-am situat în toți acești ani pe locurile fruntașe. Au fost ani în care în urma punctajului realizat la admitere, bacalaureat și admitere la facultate, colegiul nostru s-a situat pe locul III la nivel național. (…). Un alt reper în excelența noastră este direcția, drumul pe care îl iau elevii noștri: învățământul finanțat și cel plătit. La noi o pondere foarte mare se găsește la facultăți de stat pe locuri bugetate. Sigur, sunt mulți părinți care susțin copilul să facă o facultate, dar contează ceea ce accesează. Elevii noștri ocupă o pondere mare în ceea ce privește admiterea la facultate prin examen scris, nu pe bază de dosare. Actualmente, 19 elevi de-ai noștri sunt studenți anul I la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Matematică-Informatică, linia engleză, unde concurența este mare.

Rep.: De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generații de elevi. Puteți să ne dați câteva nume cu care vă mândriți că le-ați fost profesor?

V.B.: Sunt foarte mulți elevi, chiar foarte mulți, și aș vitregi majoritatea celor buni. Sunt mulți care au trecut prin mâna mea. Nu, nu vreau să vitregesc pe nimeni. Noi cel mai ușor îi luăm în evidență după zece ani, după ce se întorc la întâlnirile de terminare a liceului la: 10, 20, 30 și chiar 40 de ani. În acele momente îi întâlnim aproape pe toți, majoritatea fiind realizată. Desigur, contează și banda pe care au alergat. Sunt foarte mulți plecați în America pe posturi cheie. Avem și în țară foști elevi în posturi cheie: parlamentari, șeful SRI și alții. Sunt mulți foști elevi care activează în diferite domenii de activitate pe plan local. Dacă ar fi să facem o galerie…

Rep.: La ora actuală televizorul și internetul au câștigat teren în defavoarea cărților? Cum pot câștiga profesorii lupta cu tehnologia?

V.B.:  Sunt tot felul de studii care se fac și este și foarte greu. Noi încercăm la școală anumite reguli, care în mare parte nu sunt acceptate de părinți. Dacă facem un calcul, un elev petrece șase ore la școală și 18 acasă. Profesorii dau teme, părinții spun că sunt prea multe. Noi facem activități după-amiază, părinții spun că sunt prea multe. Noi, școala, dascălii, încerăcăm să ne implicăm prin tot felul de activități și parteneriate cu Biblioteca Județeană, tocmai să vadă rolul cărții în viața lor. Ce putem face noi, dacă acasă părinții nu încurajează acestă latură? Pe rețelele de socializare circulă tot felul de informații care nu sunt verificate, informații științifice. Multe dispute le avem cu elevii pe această temă. Noi, profesorii, chiar dacă spunem ceva și avem argument cu privire la o anumită temă, suntem contraziși pentru că au citit pe internet. Mai demult, se făceau erate (greșelile descoperite în cărți). Nu mai vorbim de televizor. Câte neadevăruri se spun, fiecare își poate permite să spună la TV ce vrea. Cei care ar trebui să sancționeze lucrurile astea spuse prost nu știu ce fac și atunci toate informațiile, o mare parte din ele, din punctul meu de vedere, din zona virtuală și TV, sunt eronate. Și atunci susțin că rolul cărții este foarte important. Noi discutăm mult cu elevii, intrăm în multe conflicte. Totuși, ei sunt bine setați. Vă dau un exemplu: primul drum al lor, imediat după ce soneria școlii anunță pauza, este direct la dulapul cu telefoane. Sigur, e greu să îi educăm pe ei, când noi cei maturi suntem exemplu. Dacă ne ducem într-un restaurant și aruncăm o privire, putem vedea câți sunt cu telefonul în mână și câți sunt fără telefon. Este o problemă, la care trebuie să participe întreaga societate. De mulți ani, societatea aruncă vina pe școală. Profesorii trebuie să fie ajutați și în timpul liber. Chiar și atunci când mergem la biserică se poate observa cum unora le sună telefonul în timpul slujbei, în altar. Inclusiv la emisiunile TV, în timp ce unul vorbește, restul invitaților din platou butonează telefonul. Trebuie să existe o anumită decență. Dacă eu am venit la televiziune în calitate de invitat  și nu pot să spun ceva fără să mă inspir, atunci și tânărul, elevul va face la fel.  Când ajungi acolo spui ce știi tu fără să te informezi cu ajutorul telefonului. Trebuie să faci asta având bagajul pregătit. Adulții sunt modele pentru copii și exemplele pot continua. Cartea rămâne!

Rep.: Calitatea educației în România încotro? Degradare sau progres?

V.B.: Ceea ce nu au înțeles politicienii este faptul că nu au dat ce trebuia pentru educație de la început. Ceea ce nu au reușit să înțelagă este calitatea sălii profesorale.  Acum pot fi mărite salariile la maximum. Nu mai au cui să dea acești bani, pentru că un corp profesoral se degradează extraordinar de repede, dar se constriește într-un timp foarte lung. Modelele profesorilor anilor 80 nu mai sunt, au ieșit la pensie! Situația s-a degradat mult după anul 2000 când, părintele  venea la școală și reproșa dascălului că nu i-a dat copilului notă mare (7 în loc de 9 etc). Pot să spun că a existat o anumită amenințare în privința notelor. Toate acestea au dus la ceea ce se întâmplă astăzi în învățământ. Degeaba majorăm acum PIB-ul cu zece la sută, nu mai avem cui să mai dăm! Sala profesorală se degradează și în funcție de elevi, de noile generații. Parteneriatul care trebuie să existe între școală-părinte și elevi trebuie să fie altfel, pe alte bază. Totul ar trebui să plece de la reguli. Facem statistici la fiecare final de an cu elevii care își iau bacalaureatul și în fiecare an am coborât ștacheta în ceea ce privește gradul de dificultate a subiectelor, ca să ne încadrăm în 60 -70 la sută. Din punctul meu de vedere, România trebuie să aibă: 40 la sută absolvenți de școală profesională, 60 la sută de liceu. Dacă s-ar respecta acest procent, atunci promovabilitatea ar fi o normalitate și nu ar mai trebuisă umblăm la subiecte. Prin această modalitate, ceea ce își propune și CNS Zalău vis-a-vis de excelență ar rămâne într-o normalitate.