Premieră: lista rezultatelor la Evaluarea Națională, fără nume și prenume

Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului european general privind protecţia datelor (RGPD), numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în acest sens, în cursul acestei săptămâni, comisiile din unitățile de învățământ, respectiv centrele de examen vor tipări din ”aplicația informatică EvNat” un raport ce va conține: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului:  (exemplu JJ0000000, JJ-indicativul județului). Raportul va fi distribuit fiecărui candidat, în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la examene. Listele afișate în centrele de examen și pe siteul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media. Decizia a fost luată, inclusiv, în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor – toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului. MEC reamintește că primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro. De asemenea, contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie, în intervalul orar 16-19, respectiv în 23 iunie, în intervalul orar 8-12. Rezultatele finale se vor fi afișa sâmbătă, 27 iunie.

2 Thoughts to “Premieră: lista rezultatelor la Evaluarea Națională, fără nume și prenume”

  1. Anonim

    Bravo mă! Ați dat frâu liber manevrelor mârșave.

  2. parinte

    Poti sa explici? Cum se pot face „manevre”?

Leave a Comment