Premianții Olimpiadei naționale de matematică din școlile cu predare în limba maghiară

Municipiul Deva a fost gazda etapei naționale a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru școlile/secțiile cu predare în limba maghiară, concurs desfășurat în perioada 11-16 februarie. Lotul județului Sălaj a fost alcătuit din 26 de elevi (10 elevi de gimnaziu și 16 elevi de liceu) însoțiți de profesorii Bara Lajos – Liceul Reformat „Wesselényi” Zalău, Faluvégi Melánia- Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Zalău și Bernat Andrea  – Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău. Elevii sălăjeni au obținut următoarele rezultate: Premiul al II-lea acordat de Ministerul Educaţiei și Premiul al II-lea oferit de organizatori – Demjén  Eszter, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Zalău, profesor pregătitor Faluvégi Melánia; Mențiune acordată de Ministerul Educaţiei și Mențiune oferită de organizatori – Lőrincz  Boglárka- Anita, clasa a VIII-a, Liceul Reformat „Wesselényi” Zalău, profesor pregătitor Nagy Lenke – Terézia; Mențiune acordată de Ministerul Educaţiei și Mențiune oferită de organizatori – Boda  Edina, clasa a X-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău, profesor pregătitor Turdean Katalin Premiul al III-lea acordat de Ministerul Educaţiei și Premiul I oferit de organizatori – Domokos Ábel, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău, profesor pregătitor Turdean Katalin; Mențiune acordată de Ministerul Educaţiei  și Premiul a II-lea oferit de organizatori –  Matyas Daniel, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău, profesor pregătitor Turdean Katalin. Mențiune oferită de organizatori  – Vicsi Márk -Ottó, clasa a XII-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău, profesor pregătitor Zay Éva. Liceenii premiaţi vor participa, în perioada 18-22 martie 2020, la etapa internaţională a Olimpiadei de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, care se va desfășura la Zalaegerszeg, Ungaria. Cei doi elevi de gimnaziu vor participa, de asemenea, şi ei, la etapa internaţională a Olimpiadei de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa la Komarno, Slovacia, în perioada 7-10 mai 2020. Din comisia centrală a făcut parte prof. Turdean Katalin, de la Colegiul Național ”Silvania” Zalău.

 

8 Thoughts to “Premianții Olimpiadei naționale de matematică din școlile cu predare în limba maghiară”

  1. Anonim

    Felicitari dar, nu pot sa nu remarc acest vesnic separatism. Nu e bine !

  2. Anonim

    Pentru cine nu e bine ? De unde sti ca nu e bine ?

  3. Roza

    Felicitari castigatorilor si profesorilor!!

  4. Anonim

    În maghiară? Păi de ce nu în română, tată? Acele persoane se presupune că au cetățenie românească; trebuie aă cunoască această limbă; dacă nu, una de circulație internațională. Eu propun ca această olimpiadă să fie anexată. Dacă nu vor să învețe româna, atunci să primească subiectele în engleză, franceză sau germană
    , ori… să plece la mă-sa-n țară. Numa’ în România mai pomenești așa ceva!

    1. Roza

      Daca, asa cum scrie in articol,… etapa internaţională a Olimpiadei de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa la Komarno, Slovacia, în perioada 7-10 mai 2020…… inseamna ca nu numai in Romania se face asta…..

  5. Anonim

    Olimpiadă internațională, ce terminologie e asta? Concursul internațional de matematică. Olimpiadă este olimpiadă (presupune un anumit nivel de pregătire); concursul, concurs. Nimic impresionant, număr mic de participanți, punctaje slăbuțe. Felicitări pentru interesul acordat matematicii, însă. nu este de presă!

    1. Anonim

      Minoritatea se supune majorității. Vorbim română în România, sau o limbă de circulație internațională; iar în Ungaria, maghiara, sau o limbă de circulație internațională. Așa este în orice țară care se respectă. De ce să nu facem subiectele în engleză pentru toată lumea? Dacă se presupune CĂ MAGHIARII CARE LOCUIESC IN ROMÂNIA NU ȘTIU ROMÂNĂ. Cred că mai corect ar fi ca la olimpiada respectivă să participe toți elevii din țară, indiferent de etnie. Punctajele sunt extrem de slăbuțe!

  6. Anonim

    In limba maghiara sau romana matematica e tot matematica…,care e problema…,la numarul 6 parca exista daca nu ma insel sectie germana…cel putin era candva…,dar ce spune ala mai de sus ,sa.vorbim engleza,germană, franceza…dar nu maghiara…
    Pai eu am neamuri in italia si in anglia unde copii lor invata la sectie romana,engleza si italiana..ii ca la noi a doua limba..cate o ora pe zii…
    Terminati cu prostia asta…,e culmea mereu se trezeste unu sa trimita pe toti din tara asta…

Leave a Comment