Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, etapa judeţeană a Olimpiadei “Lectura ca abilitate de viaţă”. Competiţia s-a desfăşurat pe patru nivele, respectiv clasele V-VI, clasele VII-VIII, clasele IX-X şi clasele XI-XII, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. Pentru etapa naţională s-au calificat patru eleve: nivel 1 – Alexandra Buciu, elevă în clasa a VI-a, la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, nivelul 2 – Adelina Unguruşan, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, nivelul 3 – Eliza Bob, elevă în clasa a X-a, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău şi nivelul 4 – Cristiana Petre, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău.
În anul şcolar precedent, la această competiţie, Sălajul a fost reprezentat de opt elevi, respectiv: nivelul 1 – Tania Lăpuşte, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, clasa a VI-a, nivelul 2 – Bianca Breban, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, clasa a VIII-a, nivelul 3 – Diana Nedelcu, Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, clasa a X-a, Eliza Bob, Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, clasa a IX-a, Andreea Cotoară, Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, clasa a IX-a şi nivelul 4 – Cristiana Petre, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, clasa a XI-a, Maria Minerva Zah, Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” Jibou, clasa a XII-a şi Cristina Chiţu, Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, clasa a XI-a. Conform precizărilor făcute de reprezentanţii ISJ Sălaj, în anul şcolar precedent, la liceu, Sălajul a beneficiat de locuri suplimentare datorită rezultatelor foarte bune, obţinute la Olimpiada Internaţională de Lectură, ce s-a desfăşurat la Constanţa, în intervalul 2-6 septembrie.