În cadrul proiectului de parteneriat educaţional „Educaţia pentru valori”, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Iuliu Maniu” Zalău au participat în această săptămână la o activitate derulată împreună cu Biblioteca Județeană, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Bocșa, Școala Gimnazială Hereclean şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Întâlnirea, a cărei temă a fost „Ascultă-ţi izvoarele”, a fost coordonată de către profesorul Elena Meleg şi l-a avut ca invitat special pe dr. Marin Pop, acesta din urmă pregătind o expoziţie, cu fotografii şi documente, despre Ziua Naţională a României de-a lungul timpului: 10 Mai, 23 August şi 1 Decembrie.
Cu acest prilej, cei prezenţi au discutat despre fruntaşii politici ai României, de la sălăjenii din generaţia Marii Uniri – George Pop de Băseşti, Victor Deleu sau Iuliu Maniu, la cei care au luptat împotriva regimului comunist – Corneliu Coposu. La rândul lor, elevii Şcolii „Iuliu Maniu” au prezentat un program artistic.
valori in psd? nu sunt!