Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Zalău a îmbrăcat straie de sărbătoare la finele săptămânii, când a marcat împlinirea a şapte decenii de când unitatea de învăţământ poartă numele marelui cărturar sălăjean, originar din Bocşa, şi unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania.
Manifestările prilejuite de acest moment s-au derulat pe parcursul a două zile. Sărbătoarea a debutat joi, 26 octombrie, la Clădirea Transilvania, cu un mini-concert al Fanfarei „Promenada”, urmat de un moment festiv la care au luat parte cadre didactice de ieri şi de azi, foşti şi actuali elevi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Pentru toți elevii care au absolvit această prestigioasă şcoală, pentru toate cadrele didactice care au trudit aici pentru a face educație și pentru toți cei care învaţă, astăzi, la „Simion Bărnuţiu”, primarul Zalăului, Ionel Ciunt, i-a înmânat directorului Daniel Ardelean, o diploma și o plachetă aniversară.
Evenimentul a fost urmat de un spectacol al elevilor, care s-au întrecut în a-şi etala talentele artistice.
Activităţile au continuat vineri, 27 octombrie, când în curtea şcolii a fost amenajată o expoziţie cu vânzare, în cadrul căreia micii artişti şi-au expus cele mai frumoase lucrări hand-made, sumele colectate astfel urmând să fie dedicate unei cauze sociale. Din programul sărbătorii nu au lipsit nici competiţiile sportive, cele de Kendama ori de realizat graffiti, pentru ca de la ora 11, sute de elevi costumaţi în ţinute impresionante – de la prinţese delicate şi animăluţe simpatice, la vrăjitoare înspăimântătoare şi eroi de poveste – luând parte la o paradă spre platoul de marmură şi înapoi. Reveniţi în curtea şcolii, cei aproape 900 de elevi au unităţii de învăţământ s-au mobilizat în flash mob-ul intitulat „Dansul Toamnei”.
Petrecerea s-a încheiat cu Balul Toamnei, organizat de elevii şi cadrele didactice de la secţia maghiară.
Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când la „Simion Bărnuţiu” se organizează un astfel de eveniment. „Întrucât în 2017 se împlinesc 70 de ani de când şcoala noastră poartă numele marelui cărturar Simion Bărnuţiu, am considerat că ar fi momentul perfect pentru a reactiva o tradiţie mai veche”, a mai spus directorul Şcolii Gimnaziale.
Înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea, instituţia a funcţionat de-a lungul vremii sub diferite denumiri – „Şcoala Mixtă”, „Şcoala de fete”, „Liceul Mixt”, „Şcoala nr. 1”, pentru ca începând cu anul 1947, la iniţiativa unui grup de profesori şi părinţi, să primească numele marelui cărturar şi om politic sălăjean, ideologist paşoptist transilvănean, Simion Bărnuţiu, născut în localitatea Bocşa.