Circa 300 de elevi din clasele primare au participat, marţi, în cadrul „Săptămânii altfel”, în parcul central din Zalău, la o amplă acţiune de orientare sportivă organizată de Clubul de orientare sportivă „Pro Silva”, în colaborare cu Unitatea Militară 01483, Asociaţia Invictus şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Sălaj.
Pe o vreme ce a oscilat între soare cu dinţi şi un cer acoperit cu nori, echipaje formarte din câte cinci-şase copii au încercat să parcurgă într-un timp cât mai scurt traseul amenajat de organizatori şi presărat, din loc în loc, cu suprize precum ouăle de ciocolată.
Ulterior acestei activităţi, o parte din elevi s-au deplasat la sediul UM 01483, unde militarii le-au prezentat secretele supravieţuirii în cele mai aspre condiţii.
Acţiunea de marţi a fost prefaţată de una similară ce a avut loc luni, în poligonul militar de la periferia Zalăului, doar că în acest caz a fost vorba de elevi de liceu.
În ambele cazuri „cursul” de orientare sportivă a fost ţinut de plutonier major Florin Dârjan, de la unitatea militară 01483 Zalău, un pasionat în acest domeniu ce este, de altfel, şi preşedintele singurului club de orientare din judeţ, Pro Silva Zalău.
„Suntem elevii de la Colegiu Naţional Silvania, în programul „Şcoala altfel”, proiectul „Istorie şi turism local”, care înseamnă un grup de 51 de elevi, ce au optat pentru activităţi specifice în aer liber în toată această săptămână. Concret, am oferit elevilor pentru luni un proiect de orientare turistică, vânătoare de comori şi un atelier de tehnici de supravieţuire, în colaborare cu un ONG, clubul de orientare sportivă Pro Silva Zalău. Activitate de orientare o desfăşurăm la liziera unei păduri de la poligonul de activitate militară din Zalău. Tot în acest perimetru vom face şi experimentele de tehnici de supravieţuire”, a declarat Carmen Groza, profesoară de geografie la CNS Zalău.
Potrivit preşedintele Pro Silva Zalău, Florin Dârjan, astfel de activităţi se doresc a fi, în primul rând, o alternativă care să-i determine pe tineri să iasă din casă şi să abandoneze calculatorul, în favoarea unor ieşiri în natură.
„În principiu, vrem să fim o alternativă la stat în casă, stat la calculator, să-i scoatem pe copii în natură şi să le şi prezentăm anumite lucruri interesante, în cazul de faţă orientarea în teren, cum să se descurce în teren”, a precizat sursa citată.
„Şcoala altfel” are programate şi alte activităţi interactive în aer liber pentru liceeni, respectiv un atelier de artă culinară, ce va avea loc miercuri, în curtea Centrului de Cultură şi Artă din Zalău şi, o zi mai tîrziu, o drumeţie pe traseul turistic Parcul Brădet – castrul roman Porolissum.