Aproximativ 40 de studenţi din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca-Filiala Zalău au participat vineri, 6 iunie, la festivitatea de încheiere a anului universitar, eveniment găzduit de sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj, începând cu ora 16. Au fost prezenţi decani ai facultăţilor clujene, profesori universitari, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai agenţilor economici, precum şi apropiaţi ai proaspeţilor absolvenţi. Printre oficialităţile care au ţinit să-i felicite pe viitori ingineri s-au numărat inspectorul şcolar general, Gheorghe Bancea, şi subprefectul judeţului Sălaj, Szilagyi Robert. Momentul festiv a fost deschis prin intonarea tradiţionalului „Gaudeamus” şi a imnului Universităţii, iar după mesajele oficailităţilor invitate, absolvenţilor, vizibil emoţionaţi, le-au fost înmânate mult aşteptatele diplome.
Specializările urmate de absolvenţii de studii superioare sunt: Tehnologia Construcţiilor de Maşini şi Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.