Mii de elevi sălăjeni vor beneficia de programul „Masă Sănătoasă”

Lista unităților de învățământ ce vor fi incluse în programul „Masă sănătoasă” în anul 2025 a fost aprobată de Guvernul României. Aceasta cuprinde atât numărul elevilor beneficiari, dar și sumele necesare alocate pentru implementarea lui în școli.

Comparativ cu anul precedent, numărul preșcolarilor și școlarilor ce vor avea parte de o masă la școală a fost majorat. Aceștia sunt cu circa circa 75 de mii mai mulți față de anul precedent. Aproape 515 mii de elevi ar urma să se bucure de o masă în școli, potrivit oficialilor.

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării transmisese în urmă cu câteva săptămâni faptul că va încerca să crească numărul de elevi beneficiari. Extinderea programului este planificată și pentru următorii ani. Ministerul își propune ca toți elevii din ciclul primar să aibă parte de o masă la școală până în anul 2029.

Peste o mie de școli incluse

Potrivit proiectului, elevii a 1.462 de școli vor fi beneficiari ai programului. Mai mult, în urma Hotărârii de Guvern privind repartizarea pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat în anul 2025, sunt alocați 1.135.654 mii de lei. Dintre acestea, 39 de unități școlare sunt din județul Sălaj, iar toate acestea provin din mediul rural:

În urma datelor, numărul estimat de elevi sălăjeni ce vor beneficia de program este de aproape 11 mii. Suma alocată pentru aceștia, la nivelul județului, este de 23.894 mii de lei.

Ce reprezintă Programul Național „Masă Sănătoasă”

Programul constă în acordarea zilnică a unui suport alimentar, format dintr-o masă caldă sau dintr-un pachet alimentar. Valoarea zilnică acordată pentru fiecare elev beneficiar este de 15 lei, iar acestea sunt cu titlu de gratuitate. Proiectul este adresat elevilor prezenți la orele de curs în perioada calendarului prevăzut anului școlar. Mesele nu sunt acordate în perioada vacanțelor sau altor zile libere.

Potrivit ministrului David, acest program reprezintă „un mecanism fundamental”, atât social, cât și psiho-educațional. „Avem o problemă majoră legată de abandonul școlar, iar toate studiile de specialitate arată că și acest component social are un rol fundamental în a preveni și combate abandonul”.

 

Leave a Comment