László László
După aproape cinci luni de bâjbâieli, improvizaţii şi măsuri, decizii sau declaraţii controversate/contradictorii, la 5 august, cu 40 de zile înaintea începerii efective a noului an şcolar, s-a luat decizia (la cel mai înalt nivel). Deci, cumva se întrezăreşte luminiţa de la capătul tunelului.
Şcoala va fi începută efectiv şi fizic pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, cu excepţia cazurilor variantei „roşii” în funcţie de situaţia concretă din fiecare localitate. Va începe parţial în cazul variantei „galbene”. Cum s-a spus şi cum arată datele pandemiei, în momentul de faţă mult peste 90 % dintre şcoli şi localităţi cad sub incidenţa variantei „verde”, adică liberi la şcoală. Acest procent până în septembrie poate să scadă, poate să crească, depinde de noi toţi!
Dacă vom reuşi să trăim cu această libertate în mod responsabil, înseamnă de fapt un test de maturitate pentru toată lumea:
– Pentru familii şi părinţi, ca să respecte şi să impună respect pentru regulile stricte propuse pe timp de pandemie, deoarece epidemia nu a trecut şi trebuie să convieţuim în asemenea condiţii noi şi provocatoare. În caz contrar vor avea de suferit nu doar beneficiarii actului educaţional, ci şi societatea întreagă.
– Pentru elevi, căci ei pierd cel mai mult la propriu şi la figurat, dacă regimul provizoratului, improvizărilor şi al pandemiei se prelungeşte. Dacă ne întoarcem la şcoală şi nu vor respecta regulile igienico-sanitare stricte, ei vor fi atât victime cât şi purtătorii infecţiei, cu riscurile abia ştiute. Deci este şi un act de responsabilizare, de maturizare şi de educaţie până la urmă, acest proiect: „Şcoala pe timp de epidemie”. Dar să ne gândim la simplul fapt, că după peste 6 luni de întrerupere să se revină la rutina programului zilnic normal: deşteptarea, deplasarea la şcoală, a rezista 5-6-7 ore la cursuri, apoi deplasarea spre casă şi pregătirea pentru a doua zi, cu teme nu puţine, pregătiri pentru teste, teze, examene, olimpiade etc. Deci viaţa de elev e grea, nu glumă.
– Pentru dascăli este atât un risc (epidemiologic, psihologic sau profesional), dar şi o provocare, căci ei trebuie să facă faţă sarcinilor profesionale nu în condiţii normale, ci în condiţii „de război”. Mai este şi povara recuperării restanţelor anului şcolar precedent… În acelaşi timp, putem „salva” pentru viitor câştigurile reale ale sistemului online din perioada martie-iunie.
– Pentru şcoli, ca instituţii, organizarea procesului de predare-învăţare în condiţiile actuale, în care tuturor participanţilor trebuie să li se asigure condiţii cât se poate de adecvate sau chiar normale. Toată lumea are aşteptări de la şcoli: elevii, părinţii, autorităţile, societatea, chiar şi slujbaşii şcolii – dascălii…
– Pentru autorităţi (primării, inspectorate şcolare, ministerul etc.), asigurarea în condiţii acceptabile de funcţionare a sistemului de învăţământ: de la materiale de dezinfecţie, dotări tehnice, manuale şi mijloace de transport; cu costurile financiare aferente.
– Şi pentru clasa politică este un test, căci interesul naţional („învăţământul este o prioritate naţională”) nu trebuie subordonat unor jocuri meschine, politicianiste. Dacă nu înţeleg acest fapt, istoria îi va condamna pe termen lung, iar alegătorii îi vor taxa pe termen scurt şi mediu…
– Pentru întreaga societate românească (mult divizată, polarizată), trecerea prin această încercare trebuie să fie un act de maturitate, căci în caz contrar nu vom fi doar „leproşii Europei”, ci mult mai rău!
Ştim prea bine că de multe ori suntem în stare să ne îmbătăm chiar şi cu apă rece, deci luminiţa mai sus pomenită încă nu înseamnă că am trecut de greul pandemiei sau crizei în care ne aflăm. Nu putem vedea în viitor, dar viitorul nostru depinde în primul rând de responsabilitatea noastră. Nu cred să fie cazul, cum se obişnuieşte, să arătăm cu degetul către alţii, dacă respectiva luminiţă se va îndepărta sau chiar se va stinge de tot.
