Peste 150 de absolvenţi de clasa a VIII-a nerepartizaţi în primele două etape ale admiterii în învăţământul liceal au ocupat din locurile rămase libere în unităţile de învăţământ din judeţul Sălaj, în cadrul celei de-a treia etape de admitere. Aceasta a avut loc la finele săptămânii trecute, respectiv în perioada 5-6 septembrie, şi i-a vizat pe absolvenţii de gimnaziu care nu au participat până la această dată la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, precum şi pe cei care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior primelor două etape de admitere.Potrivit informaţiilor furnizate de Gheorghe Bancea, inspectorul şcolar general al judeţului Sălaj, în ultima etapă a admiterii la liceu au fost repartizaţi 156 de elevi. După prima repartizare computerizată, care a avut loc în 15 iulie, în Sălaj, au fost repartizaţi 1.906 din cei 1.910 de candidaţi înscrişi, rămânând astfel patru absolvenţi de liceu nerepartizaţi, iar în cea de-a doua etapă au fost repartizaţi doar doi absolvenţi.
Liceele tehnologice, ultima opţiune
Anterior acestei etape, în liceele sălăjene au rămas peste 400 de locuri neocupate. Printre liceele unde au rămas cele mai multe locuri neocupate s-au numărat: Liceul Tehnologic “Cserey -Goga” din Crasna, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău sau Liceul Tehnologic Nr.1 Sărmăşag, unităţi unde figurau peste 50 de locuri libere, Liceul Tehnologic “Octavian Goga” din Jibou, Liceul Tehnologic Nr.1 Nuşfalău şi Liceul Tehnologic “G.P. de Băseşti” din Cehu Silvaniei, unde erau neocupate peste 40 de locuri.
În opinia directorilor liceelor tehnologice din judeţ, liceele teoretice continuă să se numere printre preferinţele elevilor, mai ales că în majoritatea cazurilor absolvenţii sunt influenţaţi de părinţi. „Liceele teoretice vor atrage elevii pentru că aceasta este orientarea şi dorinţa părinţilor. Aceştia se gândesc că după terminarea unui astfel de liceu copilul va urma o facultate. Şi noi avem o clasă cu profil teoretic, care s-a ocupat integral. În schimb, la profilul tehnologic, vom fi nevoiţi să ne adaptăm, astfel, o variantă posibilă este renunţarea la o clasă, prin comasare. Avem, de exemplu, o clasă la secţia română, unde au fost ocupate doar 16 locuri, iar la secţia maghiară, doar 10. Probabil cele două clase vor fi comasate. Până în prezent, normele didactice nu au fost afectate”, a explicat Daniel Ardelean, directorul Liceului Tehnologic “Cserey -Goga” din Crasna. Potrivit acestuia, în cea de-a treia etapă de admitere la liceu, în instituţia de învăţământ pe care o conduce s-au mai înscris încă opt elevi.
Tot puţini elevi s-au înscris în ultima etapă şi la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu” din municipiu, însă directorul unităţii liceale, Ioan Driha, s-a arătat optimist. „Ne-am propus cinci clase şi le-am realizat. În ultima etapă de repartizare s-au încris circa zece elevi. Într-adevăr, am mai propus o clasă la specializarea estetica şi igiena corpului omnesc, însă dacă nu se va reuşi ocuparea locurilor libere, elevii vor fi redistribuiţi la celelalte clase. În momentul de faţă normele didactice nu sunt afectate”, a precizat directorul liceului zălăuan.
Mate-info, cea mai căutată specializare
La polul opus, printre cele mai râvnite specializări de către elevii sălăjeni s-au dovedit a fi matematică-informatică, ştiinţe ale naturii sau filologie. Deşi la specializările menţionate s-a intrat cu cele mai mari medii, niciun liceu din Sălaj nu are nicio specializare în topul 50 al specializărilor, top întocmit de Ministerul Educaţiei. Astfel, media ultimului admis la specializarea de pe locul 50 din topul naţional este doar cu zece sutimi mai mare decât specializarea ştiinţe ale naturii din cadrul Colegiului Naţional “Silvania” (CNS) Zalău, unde media ultimul admis a fost de 9,59. A doua specializare, unde ultima medie de admitere a fost 9,50, este tot de la CNS, respectiv matematică-informatică bilingv engleză. Pe locul trei este o specializare tot de la CNS, filologie, cu ultima medie de admitere 9,42, iar pe locul patru este specializarea matematică-informatică de la acelaşi liceu, unde ultima medie de admitere a fost 9,28. Locul cinci este ocupat de aceeaşi specializare, şi anume matematică-informatică, dar de la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, unde anul acesta ultima medie de admitere a fost 9,03.