Înscrierea la grădiniţă a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, pentru anul şcolar 2022 – 2023, începe astăzi, informează news.ro.
În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele şi presupun existenţa: unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; -unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă; unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare şcolară şi profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate.
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar sau cu grupe de preşcolari, sunt aprobate de consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor posta pe site-ul unităţii de învăţământ/ISJ şi/sau la avizier, la loc vizibil, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei; numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2022- 2023 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.
Unităţile de învăţământ preşcolar particular au obligaţia de a afişa şi informaţii privind statutul grădiniţei, respectiv: autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată ARACIP.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Înscrierea la grădiniţă a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, pentru anul şcolar 2022 – 2023, începe astăzi, informează news.ro. În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice. Criteriile generale de departajare sunt următoarele şi presupun existenţa: unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la… Citeste mai mult […]
[…] Înscrierea la grădiniţă a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, pentru anul şcolar 2022 – 2023, începe astăzi, informează news.ro. În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice. Criteriile generale de departajare sunt următoarele şi presupun existenţa: unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la… » Mai multe detalii […]